Un nou drum va conecta Reșița de zona industrială Valea Țerovei, oferind o rută alternativă pentru traficul greu și contribuind la fluidizarea circulației urbane.
Reuniți joi în ședință, consilierii locali reșițeni au aprobat proiectul tehnic și indicatorii tehnico-economici în urma reactualizării devizului general pentru obiectivul de investiții „Legătură rutieră între DN 58 și Valea Țerovei (zona industrială)”, pentru care a și fost depusă, în această toamnă, o solicitare de finanțare la Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest.
Investiția depășește 55,5 milioane de lei și presupune amenajarea unui drum nou, de aproape cinci kilometri, care va conecta DN 58 (Caransebeș – Reșița) de zona industrială Valea Țerovei și de tronsonul de centură dinspre zona Minda.
Noul drum va porni din zona stației electrice de la kilometrul 8 și va avea două benzi de circulație. Această legătură rutieră a fost gândită pentru a deservi în principal traficul greu, dar va putea fi folosită și de autoturismele mici, oferind o rută mai scurtă către centrul orașului și zona Muncitoresc.
Deși pentru acest proiect nu a fost semnat încă un contract, primarul Ioan Popa este sigur de obținerea finanțării europene: „Finanțarea pentru acest proiect este discutată cu ADR Vest. Noi avem o cotă alocată pentru realizarea de centuri și, practic, atâta timp cât proiectul este bine făcut, nu avem niciun motiv să-l ratăm. Proiectul, practic, va fi finanțat”, a declarat primarul Reșiței, la finalul ședinței de Consiliu Local.