Rând pe rând, garniturile fabricate de compania Durmazlar pentru Reșița ajung în municipiu. Astăzi a sosit tramvaiul cu numărul 12.
Cel de-al doisprezecelea tramvai, din totalul celor 13, a ajuns în această dimineață la Reșița cu un transport agabaritic. Acesta a plecat din Bursa (Turcia), cu câteva zile în urmă, și se află acum garat pe liniile din zona Kaufland – Govândari. Nou sosita garnitură va intra în teste în perioada imediată, la fel ca toate celelalte sosite până în prezent.
Între timp, în curtea societății Transport Urban Reșița (TUR) se lucrează la finalizarea depoului în care vor fi garate cele 10 autobuze electrice, pe care Primăria Reșița le achiziționează prin faza 3 a proiectului tramvai. Noile autobuze sunt așteptate la Reșița la finalul lunii noiembrie – început de decembrie, și vor fi livrate de societatea BMC TRUCK & BUS S.A.