Lions Club Reșița Kindness și Asociația Diabeticilor din Reșița organizează, la sfârșitul acestei săptămâni, la Poiana Mărului, o tabără de vară adresată copiilor cu diabet zaharat de tip I din județ.
După o amânare cauzată de pandemia de COVID-19, în perioada 7 – 10 iulie are loc, la Poiana Mărului, prima tabără destinată copiilor insulinodependenți din Caraș-Severin, un proiect-pilot derulat de Lions Club Reșița Kindness, în parteneriat cu Asociația Diabeticilor din Reșița.
La ea participă un grup de 20 de persoane format din nouă copii cu diabet tip I, cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani, un diabetolog, un medic pediatru, un medic nutriționist, un asistent medical, un kinetoterapeut, un consilier psihologic și mai mulți voluntari.
Tabăra Yo-Yo, așa cum au numit-o organizatorii, este un proiect prin care copiii sunt încurajați să ducă o viață cât mai normală, să-și depășească barierele impuse de diabet și să aleagă un stil de viață sănătos. Pe parcursul celor trei zile de tabără, participanții vor fi angrenați în activități recreative diverse și în discuții pe teme legate de autocunoaște și incluziune.
„Ne propunem să oferim acestor copii minunați câteva zile extraordinare, prin activitățile pe care le vom desfășura, sperând în același timp ca experiența utilizării senzorilor de glicemie să le ofere un mod de viață cât mai aproape de cel al unei persoane fără diabet. De asemenea, vom ține workshopuri pe teme legate de autocunoaștere, comunicare, incluziune, vom avea consiliere psihologică de grup, copiii vor fi învățați cum să își calculeze mâncarea pentru a putea păstra un echilibru, vor fi jocuri de echipă, foc de tabără și multe alte surprize. De asemenea, în cadrul proiectului, toți participanții insulinodependenți vor beneficia de senzori de glicemie, sistem ce permite vizualizarea permanentă a glicemiei fără a se mai înțepa de o grămadă de ori pe zi, să nu existe teama hipoglicemiilor, astfel încât mersul într-o drumeție pe munte sau practicarea unui sport, să fie o experiență care se desfășoară în condiții de siguranță și relaxare. Lions Club Timișoara Bastion ne-a sprijinit în acest demers, asigurându-ne patru senzori de glicemie.”, transmit organizatorii.
Nu doar succesul merită aplauze. Uneori și eșecul. După șase ani de pauză, „Fuckup Nights” Timișoara revine cu The Comeback Edition, un eveniment care pune în lumina reflectoarelor proiectele...
Leitner, unul dintre cei mai importanți producători de instalații de transport pe cablu din lume, montează pe Semenic una dintre cele 130 de telegondole pe care le are în...
Alina Dragomir |
01 April 2026
Ai dat-o în bară? Perfect! Eșecul iese din umbră la „Fuckup Nights Timișoara”
Roxana Bălan |
05 April 2026
Bazinul de înot din Caransebeș ar trebui să fie gata anul viitor
Adriana Baghiu |
05 April 2026
De Paște în Spania: liniște, familie și tradiții duse mai departe
Roxana Bălan |
05 April 2026
O viață dedicată siderurgiei! Romulus Ioan – cetățean de onoare al Reșiței
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

