La Oțelu Roșu, au intrat banii de la Umbrărescu: 60 de milioane de lei

corbeanca santier lotul 2 din austostrada a0 nord 11 apr 2

Prefectul de Caraș-Severin anunță că în contul Finanțelor Publice din Oțelu Roșu au intrat 60 de milioane de lei, reprezentând valoarea creanțelor pe care uzina le avea la stat.

În urmă cu trei zile, prefectul județului, Ioan Dragomir, anunța că Dorinel Umbrărescu, cunoscutul constructor de drumuri din zona Moldovei, dar nu numai, se arăta interesat de achiziționarea uzinei metalurgice din Oțelu Roșu, care stă închisă de ani de zile și care, din 1990 și până astăzi a schimbat mai mulți proprietari.

Informația oferită de prefect a fost primită cu scepticism de localnici, dar și de o parte a presei, pe considerentul că cele două secții ale uzinei, oțelăria electrică și un lasminor, se află într-o avansată stare de degradare. Pe de altă parte, în ultimii aproape 20 de ani au existat numeroase tentative de repornire a fluxului tehnologic, dar fără un rezultat concret.

Astăzi, același prefect ne anunță că în contul Finanțelor Publice din Oțelu Roșu au intrat 60 de milioane de lei (12 milioane de euro), reprezentând valoarea creanțelor pe care uzina le avea la stat.

Mulți au luat în derâdere afirmația mea, dar iată că astăzi sunt în măsură să reconfirm ceea ce spuneam la începutul săptămânii: activitatea de producție va fi reluată în cel mai scurt timp, aici urmând să se producă fier betonul necesar în activitatea de bază a lui Dorinel Umbrărescu, cea de construcție drumuri.”, ne-a mărturisit prefectul Dragomir.

În primă etapă vor fi create până în 150 de locuri, iar în timp să se ajungă la 300-400 de locuri de muncă.

„O victorie importantă! Combinatul Oţelu Roşu primeşte o nouă şansă la viață. Se salvează și creează câteva sute de locuri de muncă!”, a comentat deputatul PSD Silviu Hurduzeu, cel care a avut un rol important în realizarea tranzacției.
„Omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, cel mai important şi serios constructor de infrastructură din România, a cumpărat şi virat banii pentru creanțele Combinatului şi va relansa producţia de aici. În primă instanţă, vor fi aproximativ 150 de angajați, iar, de anul viitor se va ajunge la 300 – 400 de locuri de muncă astfel create. Vestea este minunată mai ales că ştim cât de greu este să atragi investitori în județul Caraş – Severin, dar și cât de multe bețe-n roate au fost puse pentru ca această investiție să nu se realizeze. Este un moment în care binele triumfă în fața celor care vor să menţină judeţul sărac şi izolat de restul ţării. Vreau să le mulțumesc în mod deosebit colegilor mei din PSD, prefectul Ioan Dragomir şi primarul Luca Mălăiescu, pentru determinare şi susținere. Fără implicarea lor, Combinatul ar fi rămas doar sursă de fier vechi. Pentru mine, ca deputat de Caraş-Severin, a fost o mare bucurie să dau o mână de ajutor prin descâlcirea iţelor referitoare la acele creanţe. Sper să fie într-un ceas bun şi acesta să fie un nou început: să arătăm că se poate şi la noi în Caraş.”, a adăugat Hurduzeu.

FOTO: psnews.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/