La mulți ani nouă, românilor de pretutindeni!

De fiecare dată la început de an ne urăm cam aceleași chestii, pe un ton optimist. Ceva de genul: să fiți sănătoși, să vă meargă bine la slujbă (eventual o avansare sau măcar păstrarea locului de muncă), să nu vă mai certați cu colegii, prietenii și vecinii de la bloc, să vi se mărite fata, dacă aveți așa ceva, cu un băiat înstărit, să ni se întoarcă copiii din Anglia, State, Germania, Spania, Italia, să câștigați la loto, copiii să vă fie premianții clasei și să nu tragă pe nas, să vă crească salariile și pensiile.

Înainte vreme, oamenii de la țară își urau să aibă parte de un an cu vreme însorită, cu ploi și alte precipitații, să le fete scroafa 12 purcei, iar marva să dea 10-12 litri de lapte pe zi, să aibă curtea plină cu oare, să li se facă grâul și cucuruzul, să fie sănătoși toți cei din familie, de la cei cu țâța-n gură, până la cei cu barba sură. Ăsta le era traiul cel de toată ziua. Și tot la fel era și în noaptea dintre ani: cu cârnați, slană, brânză și pită de casă coaptă în cuptorul din bătătură. Alături, cozonac, pancove, o oiagă cu țuică și o carafă cu vin. Simplu și sănătos. Pe vremea aia nu se inventaseră mallurile, de unde să te fi aprovizionat cu midii, pisici de mare, creveți, momițe de porc și alte delicatese culinare. Știau ce mâncau și ce beau. Mergeau rar la poticar, dar în fiecare duminică la biserică.

În anii de pe urmă, e tocmai invers. Farmaciile sunt la fel de dese ca și stâlpii de telegraf din vremea colectivizării. Astăzi, cine și, mai ales, cui să-i urezi toate astea? Satele s-au tot împuținat, casele au căzut din „picioare”, copiii (schimbul de mâine) s-au împrăștiat ca potârnichile pe miriștea UE, pe țărani îi numeri pe degetele de la o mână, marvele și oarele au dispărut de parcă n-au fost niciodată, ulițe pustii și mister demn de Twin Peacks în arealul satului românesc. Nici măcar zăpada de altădată nu se mai abate pe la ei. Câteva fotografii păstrate în cutii de carton, două-trei tablouri atârnate pe pereți, ce amintesc de ziua nunții, de nașterea unui prunc sau de viața de cătană. Ce Revelion să-și mai dorească? Ce noapte dintre ani petrecută la restaurant?

Acum, singura lor dorință, e ca în noul an, cei care ne conduc vremelnic să facă cumva, să le aducă înapoi copiii și nepoții, să li se umple din nou casa și sufletele de lumină, bucurie și veselie.

Să le dea Dumnezeu gândul cel bun și mintea cea de pe urmă celor care ar ar trebui să se zbată pentru noi tot timpul, nu doar în campaniile electorale!

• Tweet
• Pin It