Corpul de Control al Prefectului Ioan Dragomir n-a descoperit nicio problemă majoră imputabilă primarul Ion Chisăliță, astfel că taxele și impozitele locale aferente anului 2024 rămân la nivel maximal!
Valurile de nemulțumire stârnite în Moldova Nouă după ce s-a aflat că agenții economici și persoanele fizice vor plăti sume exorbitante l-au determinat pe reprezentantul Guvernului în Caraș-Severin să verifice legalitatea actelor și procedurilor care au generat astfel de consecințe. În urma controlului s-a întocmit un raport, însoțit de un plan de măsuri. Primarul Chisăliță trebuie să le prezinte în prima ședință a Consiliului Local, dar nu se schimbă mai nimic în legătură cu valoarea taxelor și impozitelor locale.
La capitolul nereguli și disfuncționalități constatate, în primul rând se impută Consiliului Local că nu a adoptat hotărârea de stabilire și indexare a taxelor locale pentru anul 2024, încălcându-se prevederile legale. În al doilea rând, s-a constatat că organul fiscal din cadrul Primăriei, adică Serviciul Taxe și Impozite, nu a pus în aplicare prevederile Codului de procedură fiscală, în ceea ce privește emiterea deciziei de impunere. „Totodată, Serviciul Taxe și Impozite nu a realizat comunicarea către contribuabili/plătitori a taxelor și impozitelor determinate la nivelurile maxime, așa cum au fost evidențiate în Referatul încheiat la 28.12.2023”, a stabilit Corpul de Control al Prefectului.
Cu alte cuvinte, nimic de fond, ci mai degrabă de formă. „Concluzia Prefecturii a fost că s-a respectat întocmai legea. Primarul și Primăria nu au nicio culpă! Știau consecințele, dar au călcat pe cadavre, acuză primarul Chisăliță. La început de an, majoritatea din Consiliul Local care s-a opus propunerilor mele a inițiat un proiect de hotărâre după modelul proiectului meu din 2023. Ilegal! Pentru că legea spune că asemenea proiecte de stabilire a taxelor și impozitelor se face cu 3 zile înainte de finalul anului. 28 decembrie e ultima zi. Voiau să introducă acum ceea ce trebuiau să facă la propunerea mea anul trecut. Proiectul a trecut, dar nu a fost avizat de secretarul general.”
Într-adevăr, Consiliul Local Moldova Nouă a adoptat luna trecută o hotărâre prin care să se revină la nivelul taxelor și impozitelor de anul trecut. Rămâne de văzut dacă va fi avizată de legalitate de către Prefectura Caraș-Severin. Ion Chisăliță este convins că nu. „Va veni decizie de a revoca acel proiect. Dacă nu îl vor revoca, se merge în instanța de contencios administrativ. Eu voi face scrisori la toate organele statului care veghează legalitatea în România!”, a conchis edilul-șef.