La Moldova Nouă, muzică pe placul tinerilor

antonio pican

Cântăreții Jador, Antonio Pican și Ami, închid ediția 2024 a Zilelor orașului Moldova Nouă.

După două zile dedicate muzicii sârbești, respectiv folclorului, tinerii vor prelua inițiativa pe scena din orașul de pe Clisură. Capul de afiș al serii de sâmbătă îl reprezintă Jador, artistul care a devenit cunoscut după participarea la emisiunile tv „Puterea dragostei” și „Survivor”. Remus Ionuț Dumitrache este din Bacău, e cunoscut ca un cântăreț de muzică de petrecere și, dintre piesele sale cele mai cunoscute amintim „Prima și ultima dată”, „Vise interzise” sau „Rând pe rând”.

Antonio Pican (foto) va cânta duminică seara. Artistul în vârstă de 21 de ani a participat la emisiunile de talente „Next star” și „X factor” după care s-a remarcat cu piese precum „Doar a mea” sau „Toate fostele”. Antonio are milioane de urmăritori pe internet și vine la Moldova Nouă pentru a se întâlni cu fanii săi din zona Clisurii. Alături de Antonio, duminică va urca pe scenă și Ami. Andreea Ioana Moldovan este originară din Baia Mare și a devenit cunoscută după participarea la emisiunea de talente „X factor” și o serie de reality show-uri. Dinte piesele sale amintim „Nostalgia”, „Un deceniu de iubire”, „O fată obișnuită” sau „Fotografii”, cântece pe care abia așteaptă să le cânte alături de tinerii din Clisură.

Zilele orașului Moldova Nouă au loc în perioada 15-18 august organizatori fiind Primăria Moldova Nouă, consiliul local și casa de cultură a orașului. Se anunță patru zile de distracție cu muzică de toate genurile, la care locuitorii Clisurii sunt invitați de pe acum.

afis eveniment moldova noua

La Moldova Nouă, zilele orașului aduc un program muzical variat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/