La Moldova Nouă, ca la Monaco și Las Vegas! Dar și ca la balamuc!

baleanu eugen protest moldova noua

Aleșii locali din Moldova Nouă se joacă de-a administrația publică! Pe banii cetățenilor!

Şedinţa Consiliului Local Moldova Nouă de astăzi nu s-a putut desfăşura! Mai mulți consilieri au părăsit sala pe motiv că pe Ordinea de zi nu s-a aflat eliminarea tuturor taxelor locale pentru anul în curs!

Scandalul taxelor și impozitelor locale de la Moldova Nouă, ajunse la nivelul celor din Monaco și Las Vegas, după cum se plâng oamenii ieșiți în stradă, nu s-a stins, ba dimpotrivă. Mai mulți consilieri locali au boicotat ședința de astăzi, primarul Chisăliță rămâne ferm pe poziție și spune că a făcut tot ce a depins de el, nemaifiind nimic de rezolvat acum, în timp ce Eugen Băleanu a condus un nou protest al Asociației Oamenilor de Afaceri „Clisura Dunării”, chiar în fața primăriei. De unde le-a arătat o pereche de cătușe șefilor administrației publice locale, pe care îi acuză că au mărit abuziv taxele pentru anul în curs și amenință cu DNA și sala de judecată.

Consilierii locali care au părăsit sala înainte de deschiderea ședinței sunt exact cei care s-au opus în două rânduri indexării taxelor și impozitelor locale cu rata inflației, considerând ca asta reprezintă de fapt o majorare a lor. Toni Novăcescu a motivat gestul său și al colegilor săi de plen care au ales să părăsească ședința înainte de deschiderea dezbaterilor: lipsa de pe Ordinea de zi a unui proiect de hotărâre inițiat de primarul Ion Chisăliță ca răspuns la solicitarea grupului de consilieri PSD – Pro România de „anulare a tuturor taxelor locale, în anul fiscal 2024, către firmele private de pe raza orașului Moldova Nouă”.

Edilul-șef a spus la rândul său că va respecta în totalitate legislația în vigoare și le-a explicat consilierilor locali că și ei au dreptul de a iniția proiecte de hotărâre și nu e cazul să aștepte ca primarul să vină cu propuneri, mai ales cu unele pe care le consideră în afara legii.

„Efectele neaprobării de către consilierii care astăzi au părăsit sala de ședință a proiectului de hotărâre cu indexarea inflației medii, de 13,8%, fără mărirea taxelor și impozitelor, proiect aflat pe ordinea de zi în două ședințe ordinare ale Consiliului Local Moldova Nouă în anul 2023, se văd astăzi. Oamenii sunt împovărați să plătească taxe și impozite conform indicelui maxim stabilit de lege. Eu nu voi proceda decât în spiritul legii! Nu am căutat în toți anii de mandat și nu mi-am făcut un scop din a împovăra cetățeanul cu taxe și impozite! Faptul că, astăzi, oamenii ies în stradă se datorează celor care au votat, în două rânduri, împotriva voinței locuitorilor vizavi de proiectul de hotărâre cu indexarea inflației medii, fără mărirea taxelor și impozitelor”, a explicat primarul Chisăliță.

Eugen Băleanu și alți aproximativ 45 de cetățeni din Moldova Nouă au continuat protestele. Invitați la discuții în primărie, oamenii revoltați au refuzat, spunând că singurul lucru pe care îl așteaptă de la administrația locală e să se revină la un nivel firesc al taxelor și impozitelor locale. „Mâine primim punctul de vedere al domnului prefect, dar e clar că Ion Chisăliță a făcut un abuz. Consilierii locali care au votat împotriva indexării au fost astăzi solidari cu protestatarii, au părăsit sala de ședințe și nu pot decât să le mulțumesc pentru gestul lor. Mergem înainte cu protestele, tot mai mulți oameni s-au convins de sumele astronomice pe care le au de plătit. Mergem la DNA, așa cum am spus, mergem în instanță, ne luptăm până la capăt pentru că altfel punem lacăt pe mediul de afaceri din Moldova Nouă și îi ruinăm pe oameni!”, a declarat Eugen Băleanu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/