La Arsenal se reia activitatea, în timp ce politicienii își plătesc polițe

arsenal resita
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Flavius Nedelcea îi impută lui Ioan Popa întârzierea redeschiderii Arsenal. Edilul-șef intervine și spune că lucrurile stau cu totul altfel.

Social-democrații cărășeni au anunțat ieri vestea cea mare, a reluării activității la Arsenal Reșița, acolo unde, de-a lungul timpului, s-au tot făcut încercări pentru repornirea producției. Promisiuni au existat, iar discuțiile cu producătorii de armament din Europa nu au lipsit.

De data aceasta, demersurile întreprinse pe lângă reprezentanții unei sucursale din România a companiei britanice Tor International, par să așeze lucrurile pe un făgaș promițător.

Deși semnarea contractului între Arsenal SA și Torman SRL ar trebui să fie un motiv de bucurie pentru toată lumea, inclusiv pentru decidenții politici, iată că au apărut primele „frecușuri” între liderii celor două formațiuni politice aflate în coaliția de guvernare la București, nu și la Reșița.

CITEȘTE ȘI: Reșița, repusă pe harta industriei militare din România

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Făcând apel la memorie, secretarul de stat din Ministerul Economiei, Flavius Nedelcea, și-a amintit de o fază din trecut, care l-a avut în centru pe primarul Reșiței, Ioan Popa.

„Vreau să vă spun că aproximativ 4-5 luni am avut piedici interne venite din Reșița, deoarece Primăria Reșița, prin primarul Nelu Popa, în anul 2022, a făcut o solicitare de dare în plată și a luat baza sportivă de la Arsenal, terenul de fotbal și clădirea respectivă. Dumnealui a mai dorit să ia și alte spații, dar divizând patrimoniul societății nu mai puteam să păstrăm activitatea pentru care această fabrică era destinată. (…) De fapt, deși eram acuzat că nu fac nimic, domnul Popa a făcut o solicitare și a blocat conturile Arsenal. Am stat sub sechestru cinci luni și a trebuit să schimbăm modalitatea de negociere, pentru a depăși acest impediment. Totuși am reușit să trecem peste această fază, și iată-ne ajunși, aici, în ziua în care contractul este semnat, și începând de săptămâna viitoare sau în perioadă imediată vor avea și primele investiții în tot ceea ce înseamnă parte de logistică. Deci, cine a mințit? Noi tot ce am promis, ne-am ținut de promisiune! Și nu venim cu acest eveniment tocmai acum, el trebuia să se semneze cu mai multe luni în urmă, dar am fost obstrucționați de domnul primar”, a declarat secretarul de stat.

Replica lui Ioan Popa nu a întârziat, edilul-șef explicând cum au stat lucrurile în realitate. „Mă bucur enorm că, în sfârșit, Arsenal Reșița, sau fostul IMR, va funcționa din nou, după ani și ani de inactivitate. Este o decizie inteligentă luată de Guvernul României, pentru care militez deja de câțiva ani. Legat de acuzele lui Nedelcea privind sechestrul pe conturile societății, lucrurile sunt simple și comportă două explicații. Daca Flavius Nedelcea accepta o dare în plată, adică o compensare cu terenuri aflate în proprietatea IMR-ului, dar în afara arealului de interes, nu eram în situația să blocăm conturile societății. Dintr-o compensare anterioară venirii sale la «putere», când aveam cu cine discuta, s-a născut proiectul stadionului aflat în construcție în acest moment, fosta bază Arsenal, aflată și ea anterior într-o stare avansată de degradare. Dacă nu luam măsuri de recuperare a creanțelor, Curtea de Conturi ar fi sărit pe mine, mai ales acum! În rest, rămâne cum am stabilit!”, a comentat primarul Reșiței.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/