Nemții de la Rheinmetall n-au mai venit să facă turele de blindate la Reșița, astfel că primarul Nelu Popa îi cere secretarului de stat în Ministerul Economiei să bage alți investitori pe țeavă!
Aflată în conservare de foarte mulți ani, fabrica de armament rămâne un obiectiv important al Reșiței pe care Nelu Popa îl vrea neapărat reactivat. A fost la un pas să dea marele tun cu Rheinmetall, dar nemții au schimbat planul de acțiune în urma unor negocieri purtate la un alt nivel. În prezent, primarul Reșiței nu are vreo altă soluție. În schimb, îi pasează problema Arsenal secretarului de stat în Ministerul Economiei, Flavius Nedelcea, omul trimis de PSD într-o funcție atât de importantă.
„Am avut o încercare și am intermediat câteva discuții între Rheinmmetall și elemente politice de la nivel central din 2018-2019. Rheinmmetall a părăsit România atunci și, din momentul acela, nu mai știu nimic despre Arsenal. Știu că avem un ministru secretar de stat. I-am atras atenția, și personal, și public că situația Arsenalului este una extrem de complicată și îl rog să facă ceva și să aducă investitori acolo. Nu e treaba mea, e treaba lor acolo!”, a spus Nelu Popa pentru expressdebanat.ro.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Irineu Darău n-a făcut promisiuni fanteziste Băilor Herculane, dar s-a angajat să fie avocat pentru restaurarea perlei turismului balnear! Ministrul Economiei și Turismului, Irineu Darău, e convins că nu...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Dani Stanciu |
13 August 2026
„Sărăcie și trai pe datorie”! Sorin Grindeanu critică dur „imaginea eșecului Bolojan – USR”
Ioana Toma |
13 August 2026
Sorin Grindeanu promite reforma administrativă dacă ajunge premier
Ariana Popescu |
13 August 2026
Minor de 16 ani din Caransebeș, ajuns la spital după o căzătură de pe trotineta electrică
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

