Justiţia nehotărâtă

E o zi frumoasă. În plan politic, nu e deloc frumoasă. Dimpotrivă. Nori negri plutesc iar deasupra Justiţiei. Procurorii trebuie să-şi facă rost de o umbrelă pentru a face faţă intemperiilor. Totul, din vina domniilor lor. Demiterea unui anume Papici, şeful secţiei întâi pentru combaterea corupţiei de la DNA, a declanşat o adevărată bulibăşeală. Codruţa Kovesi, procurorul general, şi-a manifestat public nemulţumirea faţă de ministrul Justiţiei, domnul Cazanciuc, cel care nu a informat-o să facă şi ea o recomandare, dar s-a produs o vulnerabilitate a activităţii DNA. În locul lui Papici, ministrul l-a propus pe Gh. Popovici, procurorul care a anchetat cazul Alexandrescu de la Antena 3, şi pe domnul Volintiru, cel care l-a trimis în judecată pe Adrian Năstase, în funcţia de adjunct. Conform procedurilor, cei doi procurori trebuiau să fie discutaţi în CSM, iar în urma obţinerii sau nu a unui aviz consultativ, să ajungă la Băsescu, cel care face numirile. Dar, lovitură de panaramă. Domnul Cazanciuc şi-a retras ieri propunerile, fără nicio explicaţie publică. Iar lucrurile au rămas ca înainte. Deci, în ţara asta nu mai există procurori competenţi să ocupe astfel de demnităţi. Să fie căutaţi şi în gaură de şarpe, să potolim pofta politică a doamnei Kovesi de procurori la DNA şi să încetăm cu vulnerabilitatea acestei instituţii. Subiectul care îi interesează pe români la această oră e ce va face Comisia de onoare a Ordinului Steaua României în privinţa retragerii acestui ordin lui Laszlo Tókes, în urma declaraţiilor defăimătoare ale acestuia la adresa României. Ce treabă are ăsta cu  România, pe care o tot înjură, de câte ori are ocazia? Niciuna. Băsescu Traian s-a găsit să-l decoreze şi acum a ajuns în corzi. Pentru că această Comisie de onoare, în care sunt şapte membri din rândul celor cu aceeaşi decoraţie, trebuia să hotărască ieri dacă lui  Tókes i se va retrage sau nu decoraţia. Băsescu va trebui să ţină cont de hotărârea Comisiei şi să procedeze în consecinţă. Vrei protectorat, dă decoraţia!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/