Justiţia lămuritoare şi dreaptă

Ziua de ieri a însemnat pentru români o altă ghicitoare aiuritoare servită de Justiţie. Dosarul Transferurilor, aflat de şapte ani pe rol, a trecut prin toate fazele, cei opt inculpaţi, unul şi unul, cunoscuţi de toată suflarea microbistică de la noi, privesc şi nu mai pricep nimic. Pe fond este vorba de neachitarea de către inculpaţi a dărilor către stat, în urma mişcării unor fotbalişti. Cluburile fiind prejudiciate, cică, de 1,5 milioane de euro. Procesul, în sine, a demarat în urma dezvăluirilor din presă, dar, ani de zile nu i-a dat nimeni nicio importanţă. Cu atât mai mult, cu cât la prima instanţă greii fotbalului românesc au fost, in corpore, achitaţi. Adică, găsiţi nevinovaţi de faptele pe care procurorii DNA le-au pus în sarcina lor. Urmează însă un apel făcut de ministrul Public şi totul explodează. Fraţii Becali, Cristi Borcea, George Copos, Jean Pădureanu, Gigi Neţoiu, Gică Popescu şi Mihai Stoica sunt încălţaţi cu ani grei de închisoare, majoritatea cu executare în penitenciar. Deci, ba sunt vinovaţi, ba sunt curaţi ca nişte îngeraşi. Mai urmează însă o cale de atac pe care o folosesc şi condamnaţii, şi procurorii. Ieri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă şi această ultimă înfăţişare şi soluţia te bagă în altă buimăceală. Completul constată că toate condamnările sunt luate ilegal, deci le anulează şi trimite dosarul spre judecare. Mai în clar, procurorii DNA au făcut varză dosarul, adică atât de prost, încât judecătorii nu au găsit suficiente probe pentru a menţine atât vechile condamnări, cât şi altele noi, definitive. În concluzie, ba vinovat, ba nevinovat, ba rechizitoriu întocmit neglijent de procurori. Aşadar, românii habar nu mai au pe ce lume trăieşte Justiţia noastră. Dar nu observaţi că mai lipseşte un personaj important din fotbal, Gigi Becali? Staţi liniştiţi. Nu lipseşte. E şi el pe-aici, dar în alt dosar. Un dosar vechi, de o mie de ani, nedescurcat nici azi şi aflat cam în aceeaşi fază. Este vorba de dosarul schimburilor de terenuri dintre Becali şi MAPN. Tot ieri s-a judecat şi aici un ultim termen şi parcă văd, Becali, nevinovat, Becali, vinovat, procurorii neglijenţi, rechizitorii, la mişto. Dosar retrimis spre rejudecare. Încă puţin şi aflăm. Uite-acuşi. Spre lămurirea românilor. Microbişti sau nemicrobişti. Studenţi cu toţii sau absolvenţi ai nenumăratelor facultăţi de Drept, atât de necesare, după cum se vede din frumoasa noastră ţară.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/