Justiţia independentă şi neobosită

Miercuri seara m-am culcat cu trei cereri de arestare cerute Parlamentului de procurori. Dimineaţă, pe la unşpe, a intrat la Tribunal, unde s-a judecat cererea de arestare, lotul Galei Bute. Dosarul n-a putut fi judecat la Înalta Curte, unde fusese trimis iniţial de DNA, deoarece această instanţă nu era competentă, competenţa revenindu-i Tribunalului. Şi astfel, principalul inculpat, Rudel Obreja, organizatorul Galei, a mai dormit o noapte acasă. Alături de el, un consilier din fostul minister condus de Elena Udrea şi secretarul general al ministerului, la care s-a adăugat un primar, care a avut legătură cu Gala. Pentru toţi se ceruse arestarea. Ce putea face Tribunalul, atâta vreme cât întreaga presă făcuse mişto de gafa procurorilor? I-a arestat pe toţi. Găinăria de la Gala Bute era veche de vreo patru ani, când dosarul lui Rudel Obreja, găsit iniţial singurul vinovat, fusese clasat. Iată că a apărut încă un peşte, mai gras, în persoana Elenei Udrea, ministrăreasa cu cel mai mare buget în guvernul lui Boc. Dosarul s-a redeschis, lăsându-se cu arestarea tuturor celor găsiţi vinovaţi de DNA. Pentru Elena Udrea, deputat, a fost necesar avizul Parlamentului pentru arestare, acţiunea urmând a se produce, cu finalul aşteptat, duminică. Aşa că luni va fi arestată şi ea. Li se impută spălare de bani europeni şi luare de mită, infracţiuni deosebit de grave. Udrea ar fi schimbat o hotărâre de guvern, motivând Gala drept mijloc de promovare turistică a României, atribuind lui Rudel Obreja organizarea Galei. Bani, furăciuni, golănii. Cam asta e. Totuşi, patru ani ce-au făcut procurorii? Aşteptau denunţul lui Rudel Obreja împotriva Elenei Udrea? Dacă nu face denunţul şi nici nu are de gând? Moare dosarul? Nu! Rudele Obreja a fost arestat. Iar la Camera Deputaţilor a mai ajuns o cerere a procurorilor de arestare preventivă a Elenei Udrea, care va fi pusă tot duminică pe rol. Şirul activităţilor DNA nu se opreşte aici. Continuă percheziţia la Primăria Constanţa, doar-doar or găsi ceva, să-l lege pe Mazăre. Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş a călcat şi el pe bec şi i se cere arestarea. DNA-ul mai cere avizul pentru urmărirea penală a lui Laszlo Borbeli, deputat în Parlamentul României, pentru trafic de influenţă şi acceptarea de foloase necuvenite. În acelaşi timp, se cere de către Uniunea Europeană deschiderea dosarului Mineriadei din iunie 1990. În urma unei plângeri va fi cercetată şi Primăria Cluj, a lui Emil Boc. Un grup de femei din lumea mondenă este anchetat pentru proxenetism şi prostituţie. Continuă ancheta lui Liviu Dragnea în dosarul referendumului, alături de alte 74 de persoane. Iar Marin Oprişan aşteaptă sentinţa în dosarul Căprioara, dosar vechi de opt ani. Aşadar, procurorii par cuprinşi de o adevărată foame de arestări, foame care vom vedea cum va fi potolită.

Comments

  1. xxx alegatorul- neinitiatul says:

    stai, domn MIRCEA,daca, se extinde cercetarile….Nu se putea face o sala de sport oriunde in tara, fara un studiu de FESABILITATE, CINE A APROBAT,STUDIUL,CU CAT A FOST PLATIT,SI DACA A FOST LUATE FOLOASE NECUVENITE DE CEI CE AU APROBAT STUDIUL,SI CONSTRUCTIA. Sa vezi procese , oameni si locuri, fapte si cartabosi.Parca si prin judetul nostru.Lumea europeana care nu a vazut hotia de la noi, pana acum, ne va obliga sa construim vreo 12-13 puscarii, acolo nu pot sta unul peste altul, marii nostri oameni de afaceri,si politicieni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/