Joe, Charles și restul!

Senzațional acest Joe Biden. După ce l-am văzut ieri la castelul Windsor, mărturisesc că m-am îndrăgostit iremediabil de dânsul. Îi spun așa, că e mai în vârstă decât mine și pentru că este cel mai de seamă reprezentant al poporului frate american de care ne legă atâtea amintiri plăcute, încă din vremurile alea de demult, în care te duceai în America cu vaporul și fără vize consulare. Cel puțin așa am văzut în filmul „Profetul, aurul și ardelenii.”

Bine, mie și înainte îmi plăcea de Joe Biden. De felul său haios de a fi, de mișcările lui de roboțel pe care nu ai cum să nu-l vrei la tine în casă, când te plictisești de moarte. Te așezi confortabil în fotoliu, desfaci punga cu semințe sărate (de alea negre și bine prăjite), deschizi o bere și îl tragi cu cheița. Pe roboțel, bineînțeles. Că l-am văzut și ieri, când s-a dat jos din mașina aia blindată. Ai fi zis că era din primele modele apărute acum jumătate de veac. Noroc cu Charles că l-o sprijinit în vreo două rânduri, că altfel se ducea în nas. Asta mi-a amintit de anii tinereții când în toată casa de români exista câte un robot făcut din pachete de țigări, goale. Pachete de BT cartonat, Marlboro și ce mai găseai pe sub mână în anii ăia. Unii îl țineau pe mobilă lângă bibelourile chinezești, alea cu prințese, caleașca trasă de doi cai și amărâții ăia de pescari care stăteau cu undița în mână, chirciți de foame. Ce vremuri, tată, ce vremuri!

Deci, bă, frate, ieri a fost spectacol. Joe Americanul a fost de nota 10. 10 cu felicitări. Ieri a fost în lumea lui. Un showman, mai ceva ca Acsinte din „Vacanța mare”. N-a avut nicio treabă cu protocolul, cu uzanțele diplomatice, cu ce s-o mai cere la evenimente de genul ăsta. La trecerea în revistă a gărzii, l-o lăsat doi metri în spate pe rege. Parcă s-ar fi grăbit să prindă serialul preferat la televizor. Sau să ducă la budă. A luat-o ca vodă prin lobodă. Nici nu știu dacă realiza în acel moment că se uita la el o planetă întreagă. Probabil, cine îi programase pașii ce îi avea de făcut, întorsese prea mult cheița. Sau poate că la anii lui o fi uitat ce trebuia să facă. Că mă gândesc că la câți consilieri o avea, o fi și vreunul care îi șoptește în cască când să păsească și când să se oprească. Când să salute garda și când să scarpine dacă îi vine să facă asta. Cine știe, poate o fi uitat să poarnească căștile din urechi. Altfel nu se explică. Cică la un moment dat nu-și mai dezlipea ochii de la una dintre gărzile regale și parcă îi venea să-i zică: „Măi, domnule, al cui ești matale, că parcă te cunosc de undeva.”

Noroc cu regele că o făcut, ce o făcut și i-o abătut atenția. Dar să știți că nici cu Charles nu mi-a fost rușine. O îmbătrânit și el, săracul, îl dor și pe el genunchii, spatele că, nah, are și el o vârstă de acum. Că ați văzut bine, când pleacă în drumeție pe dealurile de la Viscri nu se dezlipește de toiagul de rege. Da, dar la Viscri își permite că e în concediu, la relaxare, pe când ieri, cum să fi ieșit cu toiagul în calea lu’ Joe? De asta n-a ținut pasul cu Joe care, trebuie să recunoaștem, e mai vitaminizat decât el. În rest, ce ar mai fi de spus: două jucării obosite care au lumea la picioarele lor.

• Tweet
• Pin It