Jackpot! Fraudă cu jocuri de noroc în mai multe săli din vestul țării!

perchezitii coruptie timis
Stiri Timisoara si Resita banner cu energie geotermala

Au modificat aparatele din sălile de jocuri pentru a obține câștiguri cât mai mari. Este vorba despre 26 de persoane din Caraș-Severin și Timiș, ale căror locuințe sunt percheziționate în această dimineață.

Anchetatorii spun că, în perioada septembrie 2019 – decembrie 2023, 26 de persoane din judeţele Caraş-Severin şi Timiş, administratorii și angajați ai două societăți comerciale din județul Timiș, precum şi alte persoane, ar fi constituit un grup infracțional organizat, având drept scop obținerea unor sume importante de bani prin fraudarea aparatelor de jocuri de noroc de tip slot machine, din mai multe locații din județele Caraș-Severin, Timiș, Arad și Hunedoara.

Astfel, membrii grupului infracțional ar fi intervenit asupra contoarelor aparatelor de joc cu ajutorul unor dispozitive și programe informatice, crescând în mod artificial câștigurile care trebuiau acordate potențialilor jucători. De asemenea, ar fi modificat parametrii de acordare a jackpotului și a procentajului de câștig, însușindu-și, în mod fraudulos, jackpoturile mari.

Organizarea în cadrul grupului era de tip piramidal, persoanele cercetate acționând pe trei paliere distincte.

Primul ar fi avut în componență patru lideri cu funcţii de conducere în cadrul celor două firme cu sediul în judeţul Timiş.

Cel de-al doilea palier, cel de execuție, ar fi fost constituit din angajați ai firmelor care, la comanda liderilor grupului, s-ar fi deplasat în locaţiile unde se aflau aparatele de jocuri de noroc și ar fi intervenit asupra acestora, prin folosirea unor chei speciale, dispozitive şi alte accesorii.

jocuri de noroc sloturi

Stiri Timisoara promovare banner maxagro Stiri cu Muzeul din Timisoara

Pe ultimul palier ar fi acționat persoanele care ar fi avut calitatea de administratori (în fapt sau în drept) ai unor locații în care erau instalate aparate de jocuri de noroc puse la dispoziţie de liderii grupului infracțional, în baza unor contracte de participaţiune/închiriere.

Potrivit înţelegerilor stabilite anterior, aceștia ar fi anunțat membrii grupului infracțional, care ar fi operat pe palierul de execuție, despre încasările masive la aparatele din sălile administrate, pentru a veni să acţioneze cu dispozitive, în vederea fraudării aparatelor de jocuri de noroc de tip slot machine.

Câștigurile obținute din activitatea infracțională ar fi fost însușite și împărțite în interiorul grupului de criminalitate organizată.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin, pun în aplicare 26 de mandate de percheziție domiciliară în această dimineață, în județele Caraș- Severin, Timiș și în municipiul București, precum și 26 de mandate de aducere, în cauza penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, accesul ilegal la un sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, fraudă informatică şi evaziune fiscală.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și de Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. Structura Centrală.

Acțiunea se desfășoară cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timişoara, serviciilor de combatere a criminalității organizate Arad și Mehedinţi, Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Inspectoratului de Poliție Județean Timiş, Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara și specialiştilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara.

Stiri si Publicitate, joburi in Timisoara si Resita STPT job 1000x200 Stiri si Publicitate in Timisoara si Resita 1000x100 edb
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/