Istoria „cetății de foc”, povestită elevilor

cristescu 1000 x 200 2 copy banner 1164 x 200 px Afrodita 1000x200

Trecutul glorios în industrie al orașului Reșița a fost dat uitării de cei care au prins acea epocă și este complet necunoscut noi generații. Pentru a schimba cursul lucrurilor, profesorii Elena Crîsta și Costa Moatăr au rescris povestea orașului de pe Bârzava și au adus-o în atenția celor mici.

Proiectul „Reșița, Cetate de Foc”, inițiat de profesorii Școlii Gimnaziale Mihai Peia și Școlii Gimnaziale Nr. 9 din oraș, a fost lansat în urmă cu câteva zile la o librărie din Reșița. Acolo, dascălii Elena Crîsta și Costa Moatăr au lecturat alături de elevi de clasa a IV-a cartea „Povestiri despre Reșița”, scrisă de cei doi.

Valoarea Reșiței se regăsește în oțelul care împânzește întreaga Europă, în turbinele care produc energie electrică în nenumărate țări ale lumii, dar se regăsește și în oameni, ”flacăra nestinsă” a cetății. Toate acestea au început să devină o problemă. Nu mai avem industria de altădată, nu mai avem oamenii care să creadă în ea”, explică profesorul Elena Crîsta. Tocmai de aceea, acțiunea organizată de cele două cadre didactice au avut ca scop să reîmprospăteze în memoria reșițenilor importanța pe care a avut-o orașul Reșița în industria europeană.

untitled design

La acțiune au participat diferiți poeți reșițeni ce cred încă în destinul orașului și care și-au prezentat poeziile semnificative temei, poezii care au punctat încă o dată o istorie industrială remarcabilă a Reșiței.

În curs de derulare rămâne proiectul „Reșița, Cetate de foc”, la care sunt invitate să ia parte și alte școli din oraș: „Proiectul se dorește a fi o trezire la viață a conștiinței cetățenești și este adresat atât elevilor cât și adulților. Elevii au datoria să-și cunoască orașul în care trăiesc, iar adulții de a menține ”flacăra nestinsă”. Școala Gimnazială Mihai Peia și Școala Gimnazială Nr. 9 din Reșița lansează o provocare celorlalte școli din oraș de a participa împreună la implementarea acestui proiect”, adaugă profesorul Elena Crîsta.

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px 579936676 836890662185728 1562271342293314240 n
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/