Istoria Caransebeșului, scoasă la lumină

lucrari ruine caransebes

Ruinele bisericii medievale din centrul municipiului de pe Timiș și Sebeș sunt în plină transformare.

Constructorul care a câștigat licitația pentru conservarea și punerea în valoare a monumentului din centrul Caransebeșului avansează. Asupra obiectivului s-a intervenit până în prezent cu lucrări de construcții – săpături, turnare beton, tencuieli, umpluturi și compactări – realizare canalizare pluvială, montare pavaj piatră cubică, rigole, tablou electric, montare elevator pentru persoanele cu dizabilități, curățare ruine.

În perioada următoare, va fi amenajat și spațiul exterior și vor fi montate panouri informative. Obiectivul va fi iluminat arhitectural pentru a semnaliza și a îmbunătăți aspectul vizual și calitatea urbanistică în zona centrului vechi din municipiul Caransebeș.

lucrari ruine caransebes 2

„Va fi amenajat și spațiul exterior, vor exista și panouri informative legate de istoricul acestor ruine, iar, la final, zona va avea un aspect mai îngrijit, demn de centrul municipiului.”, a precizat primarul Felix Borcean

Reamintim că proiectul „Reinterpretare funcțională prin amenajarea și conservarea ruinelor – Biserica Medievală de sec. XIII-XIV”- este finanțat prin POR 2014-2020, în cadrul Apelului de proiecte POR/2017/5/5.1/SUERD/1.

Ruinele bisericii au fost descoperite în 1988, când au fost demolate mai multe clădiri din centrul istoric și au fost făcute excavări pentru a fi construite fundațiile unor blocuri.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/