Iosif Vidu și-a aniversat propriul centenar, dar și pe cel al Marii Uniri. Cu tort și șampanie de la Guvern! [FOTO/VIDEO]

Cuib de vise 1000x100

Iosif Vidu, un bărbat din Lăpușnicu Mare, a împlinit anul acesta 100 de ani, fiind născut odată cu România Mare. Acesta a fost și motivul pentru care la ușa sa au bătut azi, cu tort și șampanie, prefectul Matei Lupu împreună cu inspectorii șefi ai structurilor MAI din județ.

Tată a 5 copii și bunic, Iosif Vidu este un veteran al Armatei Române, are mai multe decorații și se ține, încă, pe picioarele sale. Doar auzul l-a mai lăsat puțin, dar spune că are o căsnicie de 45 de ani, că și-a făcut singur casa în care trăiește acum, de la părinți moștenind, practic, o colibă. „A fost sărăcie mare. Și cu soția dacă ne-am mai certat din când în când, tot din cauza sărăciei. Mulțumesc lui Dumnezeu, eu mănânc, dau din mâini, doar de la brâu în jos am probleme”, le-a povestit bărbatul jurnaliștilor prezenți la eveniment.

YouTube video

„Este o onoare pentru mine să înmânez drapelul României și insigna unui domn care s-a născut odată cu România Mare, din partea doamnei ministru și a Guvernului României”, a spus prefectul Matei Lupu.

STPT job 1000x200

Ministerul Afacerilor Interne a lansat Campania „O viaţă cât un centenar”, prin care se dorește aducerea în prim-plan a românilor născuţi în anul 1918, anul Marii Uniri. În cadrul campaniei, în perioada următoare, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne din întreaga țară vor ajunge la cele 250 de persoane care au împlinit sau vor împlini în anul 2018 vârsta de 100 de ani pentru a-i cunoaște, pentru a le asculta poveștile și pentru a învăța din experiența unui veac trăit în România.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157668281296617″]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/