Ionuț Popovici: Nelu Popa a băgat Reșița în faliment! Veniturile orașului în următorii 10 ani, puse gaj!

resita in faliment

Vicepreședintele PSD Caraș-Severin îl acuză pe primarul Reșiței că a îngropat financiar orașul cu proiecte inoportune, în spatele cărora se ascund mai degrabă interesele sale personale decât ale cetățenilor!

Ionuț Popovici a dezvăluit la Express Live un scenariu-șoc, de care vinovat s-ar face exclusiv primarul Nelu Popa. „Astăzi, Reșița este praf! PR-ul din spatele primarului Nelu Popa este unul foarte performant, bine pus la punct, dar realitatea Reșiței este cu totul și cu totul alta. Reșița este aproape în faliment! Reșița nu mai are bani să termine tramvaiul, să facă aceste proiecte care au dat orașul peste cap! Calitatea lucrărilor este îndoielnică. S-a renunțat la proiecte de canalizare tocmai pentru a pune repede asfaltul, să fie progres. Govândariul trebuia să fie gata anul trecut, în 16 decembrie!”, a acuzat social-democratul.

Gaura financiară în care ar fi intrat Reșița edilul-șef ar încerca să o acopere prin tot felul de artificii financiare, despre ale căror consecințe se cunoaște însă mai puțin. Popovici spune că însuși primarul Popa a recunoscut colapsul financiar într-un interviu pe care l-a acordat unei publicații centrale, în care a vorbit despre emisiunea de obligațiuni în valoare de 17,2 milioane euro, pe care a inițiat-o Primăria Reșița. „«Ca să modernizez infrastructura locală e nevoie de sume suplimentare celor de la UE». Aici recunoaște că e sacul gol. Dar nu asta e problema. Ce înseamnă această emisiune de obligațiuni? Înseamnă 17,2 milioane de euro care se întind pe 10 ani. Primăria ia un fel de credit. Garanțiile sunt constituite prin cesiunea de creanțe pe care bugetul local îl va încasa pe întreaga perioadă de viață a obligațiunilor, reprezentând taxe și impozite locale, precum și cote defalcate din impozitele pe venit. Pe scurt, veniturile proprii ale municipiului se vor înscrie ca garanție în Registrul Național de Publicitate Mobiliară. Adică, în următorii 10 ani, tot ce înseamnă venituri la Primărie va fi garanție pentru sumele pe care astăzi Primăria vrea să le ia prin această procedură.”, a explicat Popovici.

Încă o gaură financiară importantă în bugetul Reșiței ar fi apărut după demararea proiectului montan de pe Semenic. Cel puțin asta acuză același Ionuț Popovici. „Reșița e în regres! Nelu Popa e un  personaj foarte ciudat, întâi acționează și apoi gândește! Reșița este în faliment, se îndreaptă cu pași repezi către faliment! Nu sunt bani nici pentru domeniul schiabil! Cine dă 42 de milioane de euro pentru un astfel de proiect în condițiile realității financiare a României astăzi?! Până în acest moment, Primăria Reșița a băgat peste 2 milioane de lei în amenajarea pârtiilor! Plus 1,7 milioane în documentația tehnică. Ne ducem către milionul de euro pentru că primarul Reșiței are o afacere acolo!”, a adăugat vicele PSD, probabilul candidat la Primăria Reșița în 2024.

Zvonuri de acest fel circulau deja în oraș, iar primarul Nelu Popa îi liniștise pe reșițeni tot la Express Live, când a explicat că proiectele care se implementează astăzi în oraș beneficiază de finanțare europeană sau guvernamentală și că nu există niciunul dintre riscurile care au alarmat cetățenii. „Orice ban pe care Primăria Reșița și-l poate asigura din vânzarea unor active neesențiale pentru oraș este bine venită. Cu tramvaiul lucrurile stau simplu, până acum, Primăria Reșița nu a băgat niciun ban în tramvai, toți banii au venit și încă mai trebuie să vină din fonduri europene!”, a subliniat Nelu Popa.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/