Ion Mocioalcă: „Produse românești în primul rând!”

legume fructe magazin
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Printr-o propunere legislativă, produsele românești vor avea prioritate în toate instituțiile publice care oferă sau achiziționează servicii de catering.

Lanțul scurt de aprovizionare de la producător la consumator reprezintă o prioritate națională din perspectiva securității alimentare a țării și este în acord cu strategia europeană „De la fermă la furculiță”. Inițiativa PSD este în favoarea fermierilor români și susține utilizarea produselor alimentare proaspete de pe plan local.

„Prin scurtarea distanțelor de transport dintre producător și instituțiile beneficiare, fermierii români și hrana românească vor avea prioritate față de cea din import. Propunerea legislativă inițiată de senatorul PSD Călin Matieș vine în sprijinul producătorilor locali. Aceasta prevede ca instituțiile publice în care se prepară sau se servesc mâncăruri gătite sau produse alimentare, să le achiziționeze în primul rând pe cele din surse locale, cât mai apropiate de locul de consum.”, atrage atenția senatorul Ion Mocioalcă.

Astfel, produsele de import vor fi achiziționate doar dacă nu există pe plan local. Hrana românească va avea astfel prioritate în școli, spitale, unități militare și în toate instituții publice care achiziționează servicii de catering.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

„Produsele aduse de la distanțe mari nu vor avea prospețimea celor de pe piața locală, importăm inflație și susținem economia altor țări. Un traseu cât mai scurt de la fermă la furculiță asigură alimente mai proaspete, mai sănătoase și mai ieftine consumatorilor, susține producătorii și economia țării noastre.”, mai spune Ion Mocioalcă.

Propunerea legislativă a fost adoptată luni de Senat cu 96 de voturi „pentru” și o abținere. Printre senatorii care au aprobat inițiativa s-a aflat și Ion Mocioalcă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/