Ion Mocioalcă îl trimite pe Marinescu la cântat

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Problema termiei arde mai tare ca oricând în oraşul de pe Bârzava, iar în timp ce oamenii tremură, liderii politici se acuză unii pe alţii. Preşedintele PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, a criticat atât lipsa de implicare a Consiliului Judeţean, care a lăsat doar în seama Primăriei datoriile la gaz, cât şi pe cei numiţi politic la conducerea societăţii.

După ce ieri reprezentanţii PD-L Caraş-Severin au susţinut o conferinţă de presă legată de datoriile cu care se confruntă CET 2010, astăzi a venit rândul opoziţiei să-şi exprime părerea. Preşedintele filialei judeţene a PSD, Ion Mocioalcă, a vorbit despre gestionarea ineficientă a societăţii care asigură agentul termic pentru 3.000 de familii şi 21 de şcoli. Pentru că, pe lângă datoriile la gaz, CET 2010 se confruntă şi cu imposibilitatea de a-şi plăti angajaţii, deputatul este de părere că o parte din vină îi aparţine chiar directorului societăţii. „Domnul Aurel Marinescu ar face bine să-şi dea demisia pentru că nu e în stare să plătească din încasările pe care le face CET 2010 nici măcar salariile”, a declarat Ion Mocioalcă. Mai mult, preşedintele PSD Caraş-Severin are o sugestie şi chiar o ofertă pentru Aurel Marinescu. „Să se apuce de cântat. E foarte bun la asta, eu îl apreciez sincer. Demisia lui este cerinţa PSD Caraş-Severin şi eu mă angajez că îl voi chema la toate banchetele partidului”, a mai spus acesta.

1000x100 (4)

Potrivit lui Mocioalcă, la fel de vinovaţi de situaţia critică în care s-a ajuns sunt şi cei din conducerea PD-L Caraş-Severin. „Societatea este condusă catastrofal de prost, iar cei din PD-L nu vor să vadă problema. Guvernul României a dat bani la sute de localităţi care au avut aceeaşi problemă ca şi Reşiţa. Unde e acum influenţa politică pe care o avea PD-L Caraş-Severin la Guvern?”, s-a întrebat deputatul PSD în finalul conferinţei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/