Iohannis a promulgat legea: 15 zile, în loc de 48 de ore, pentru plata amenzilor la jumătate din valoare!

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, legea care prevede majorarea de la 48 de ore la 15 zile a perioadei în care persoanele pot plăti valoarea amenzilor la jumătate, informează Mediafax. Legea își propune eficientizarea și facilitarea procesului de achitare a contravențiilor.

„Prezenta lege reglementează măsuri pentru facilitarea achitării amenzilor contravenţionale prin constituirea unui cont unic de plată şi simplificarea procedurilor de urmărire a încasării amenzilor. (…) Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal”, se arată în legea adoptată, decizional, de Camera Deputaților, pe 27 iunie, și promulgată vineri de președintele Klaus Iohannis.

Actul normativ mai prevede deschiderea unui cont unic la Trezoreria Statului unde vor fi centralizate toate sumele încasate din amenzi.

„Pentru scopul prezentei legi: a) se constituie un cont unic deschis la Trezoreria Statului, destinat încasării amenzilor contravenţionale; b) se reglementează obligaţia utilizării unei serii de evidenţă unică a proceselor-verbale de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, denumit în continuare proces-verbal de contravenţie; c) se instituie titlul de creanţă electronic cuprinzând datele din procesul-verbal de contravenţie, stabilite de prezenta lege; d) se constituie sistemul informatic de gestionare a titlurilor de creanţă electronice”, potrivit sursei citate.

Actul normativ mai prevede ca timpul pentru achitarea amenzii, la jumătate din sumă, să crească de la 48 de ore la 15 zile.

De la data intrării în vigoare a legii, „contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege şi în acele situaţii în care actul normativ de stabilire a contravenţiilor nu prevedea expres această posibilitate”.

Sistemul va fi aplicat deocamdată doar în cazul amenzilor de circulație, prin instituirea unui sistem electronic și a unui cont unic de plată a amenzilor la nivel național, precizează profit.ro. Noul sistem este prevăzut să fie aplicat începând cu 1 ianuarie 2019, până la finele acestui an Guvernul fiind obligat să adopte normele metodologice de aplicare a legii.

Sursă foto: auto-bild.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/