Ioan Popa: “Semenicul nu este cu nimic mai prejos decât staţiunile de afară!”

Omul de afaceri care a revigorat turismul în zona Semenic investind sume importante într-o pârtie de schi modernă are planuri şi mai mari, fiind convins că reţetele de succes din Alpi, spre exemplu, nu au de fapt niciun secret.  

Aproximativ 1.000 de iubitori ai sporturilor de iarnă s-au aflat la sfârşitul săptămânii pe pârtia de la Casa Baraj şi au lăsat la Văliug bani frumoşi pentru că pensiunile şi restaurantele au fost şi ele pline până la refuz. Cu alte cuvinte, se poate şi la noi. Ioan Popa ştie asta mai bine ca oricine. “E mult peste ceea mă aşteptam eu în momentul în care am făcut această pârtie. Cea mai mare pasiune a mea este schiul. Este de fapt şi mobilul care m-a împins să dezvolt zona alpină. Am fost şi am schiat afară, în Austria, în Italia, în Franţa, şi mi-am dat seama că Semenicul nu este cu nimic mai prejos decât oricare din staţiunile de afară. Excepţie fac gheţarii de la 3.000 m, care oricum nu înseamnă schi pentru masă. Triunghiul Crivaia-Gărâna-Semenic este ideal pentru schi şi se poate face o staţiune superbă aici. Telescaunul demonstrează lucrul acesta, sunt sute de oameni afară. Dacă am face o telegondolă, de aici până sus, şi un telescaun de la Gărâna spre Semenic le-am putea lega între ele, am avea undeva la 25 de km de pârtie”, a spus omul de afaceri.

Bani şi satisfacţii
Nelu Popa susţine că investiţia de la Văliug nu e doar o afacere, ci o satisfacţie deosebită pentru că trăieşte sentimentul că a făcut ceva ce toată lumea apreciază. “Eu sunt un tip care ţine la rădăcini. Eu cred că este important pentru oameni să-şi dezvolte zona în care ei s-au născut, acolo unde ei trăiesc. E foarte simplu să mă duc în străinătate, dar niciodată nu mi-au plăcut lucrurile simple, întotdeauna am ales în viaţă partea mai complicată. Nu-mi aduce nicio satisfacţie dacă mă duc afară. Faptul că văd atâţia oameni pe pârtie şi ştiu că asta se datorează muncii mele, e o satisfacţie care nu se poate comensura în bani, asta nu se poate cuantifica financiar. Vin oameni, mă opresc şi mă felicită, nu se poate evalua financiar sentimentul pe care îl ai. Eu ţin mult la Banatul Montan şi cred că îl putem dezvolta”, a declarat pentru Express de Banat, Nelu Popa.

 

CITEŞTE ŞI: O mie de schiori pe pârtia de la Văliug!

Comments

  1. Alex says:

    Pe mine si pe multi altii ne-ai facut sa-ti dam votul, dar incearca sa nu te schimbe puterea. Un mic sfat: daca vrei sa -l bati pe Frunzavere, castiga satele si comuele ,ca municipiul l-al castigat!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/