Ioan Popa: Nu PSD decide premierul PNL

ioan popa

Prim-vicepreședintele PNL Caraș-Severin, Ioan Popa, critică intenția anunțată de liderul PSD, Sorin Grindeanu, de a organiza un vot intern în partid pentru a decide dacă social-democrații îl mai susțin pe Ilie Bolojan în funcția de prim-ministru.

Declarația lui Sorin Grindeanu este absolut iresponsabilă! PNL a votat în plenul lui superior că prim-ministrul este Ilie Bolojan și nu poate decide altcineva în locul partidului care îl susține. Așa cum nici noi nu ne-am dat cu părerea dacă ne place Ciolacu sau Dăncilă. A fost omul lor, am avut o coaliție, ne-am înțeles și ne-am respectat. Se pare că începem să ne pierdem respectul”, a declarat Ioan Popa.

CITEȘTE ȘI: Grindeanu vrea vot în PSD pentru viitorul coaliției și al premierului Bolojan. Replica PNL: Nu cedăm niciunui șantaj politic

Liberalul consideră că astfel de discuții publice afectează grav imaginea României în exterior și transmit un semnal negativ partenerilor financiari internaționali.

Toată lumea este cu ochii pe noi: Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, toți finanțatorii internaționali. În urmă cu un an sau doi am ajuns să ne credităm la niște dobânzi absolut obscene, de peste 7-8% la euro. Săptămâna aceasta a apărut un prim semnal pozitiv: Ministerul de Finanțe s-a împrumutat la dobânzi aproape la jumătate față de cele mai mari niveluri plătite până acum. Însă, în momentul în care finanțatorii văd astfel de situații, în care azi avem un prim-ministru și mâine îl schimbăm, aceste lucruri nu pot face decât rău României și fiecăruia dintre noi. Până la urmă, această sarcină de dobânzi pe care noi, românii, o plătim se regăsește în costul vieții fiecăruia”, a mai spus Popa.

Întrebat dacă se așteaptă ca PSD să iasă de la guvernare, Popa a răspuns tranșant: „Să se retragă, din punctul meu de vedere. Să facă ce vor ei!”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/