După săptămâni de blocaj și acuzații aduse Ministerului Energiei, situația parcului fotovoltaic din Reșița pare să intre, în sfârșit, pe un făgaș normal. Primarul Reșiței, Ioan Popa, a anunțat că actul adițional necesar pentru reluarea cererii de plată a fost semnat, iar banii ar putea ajunge în scurt timp la constructor.
„Urmare a demersului pe care l-am făcut în disperare de cauză, a doua zi am fost sunat de ministrul secretar de stat de la Energie. S-au desțelenit puțin lucrurile acolo. M-a sunat un domn care cred că e bistrițean, bihorean, nu știu exact, un om cu care am discutat, am lămurit lucrurile. S-a semnat săptămâna aceasta actul adițional care permite să reintroducem cerea de plată și eu sper că, într-o perioadă scurtă de timp, să vină banii către compania care a realizat acest parc”, a declarat Ioan Popa, la finalul ședinței Consiliului Local, care a avut loc zilele trecute la Reșița.
CITEȘTE ȘI: Nelu Popa îl avertizează pe ministrul Energiei că există un Ceaușescu! Marian Ceaușescu!
Proiectul, în valoare de 28 de milioane de lei, este realizat în proporție de 90%. Constructorul a lucrat până acum pe banii săi, în condițiile în care cererile de plată depuse anul trecut nu au fost achitate de Ministerul Energiei. De aici, și sistarea șantierului.
„Ei s-au oprit pe perioada de iarnă, dar și pentru că n-au primit niciun ban. Oamenii s-au creditat de la bănci. Sunt multe proiecte, într-adevăr, pe axa de Modernizare pe care a făcut-o Sebastian Burduja. Sunt peste 1.600 de proiecte, însă este inadmisibil să faci cerere în mai, în august, în octombrie și lucrurile se treneze în maniera asta. Suntem pe cale de rezolvare. I-am spus ministrului secretar de stat că dacă se rezolvă, voi menționa acest lucru în comunicarea mea publică”, a explicat edilul-șef.
Pe lângă finalizarea investiției, Primăria Reșița intenționează să adauge o capacitate de stocare a energiei, pe același amplasament, fiind făcute deja primele demersuri în acest sens: „Avem angajată o firmă care să ne facă studiul de fezabilitate pentru a face stocare pe același amplasament ca să ducem încă două-trei ore curentul pe care îl produc fotovoltaicele, ne ajută foarte mult. Dacă două, trei ore reușim să stocăm energia, este foarte bine”, a concluzionat Popa.
Reamintim că parcul fotovoltaic de la Reșița, întins pe o suprafață de 15 hectare deasupra sediului Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin, este considerat cel mai mare proiect de acest tip realizat de o municipalitate din România și ar urma să asigure consumul de energie pentru tramvaie, școli, grădinițe și instituțiile publice din oraș.