Educația și tramvaiul sunt cele două repere care definesc cei zece ani de mandat ai primarului Reșiței. Dacă investițiile în școli și grădinițe sunt considerate cea mai valoroasă moștenire a administrației sale, modernizarea transportului public i-a adus edilului cele mai multe griji și nopți nedormite.
Luna aceasta se împlinesc 10 ani de când Ioan Popa a câștigat Primăria Reșița. Edilul a vorbit cu această ocazie, într-un interviu acordat expressdebanat.ro, despre cei 10 ani petrecuți la conducerea municipiului, despre proiectele care i-au adus cele mai mari provocări, dar și despre cele pe care le consideră cele mai importante realizări ale administrației sale de până în prezent.
Dintre toate proiectele derulate în ultimul deceniu, Ioan Popa consideră că investițiile în educație sunt cele mai importante.
„Cred că cel mai important lucru pe care l-am făcut au fost investițiile în educație. Cine are educație are viitor. Dacă reușești să creezi un mediu educațional bun și corect, ai șansa să formezi oameni care să se descurce în viața de adult. De aici trebuie să pornească întotdeauna dezvoltarea unei comunități”, a declarat primarul Reșiței, la „Interviurile Express”.
Dacă investițiile în educație ocupă primul loc în topul realizărilor sale, reintroducerea tramvaiului rămâne proiectul care l-a ținut cel mai mult sub presiune. Ioan Popa spune că, în timpul lucrărilor, s-a temut că amploarea șantierului și disconfortul creat locuitorilor se vor vedea și la urne.
„Mă așteptam poate să decontez politic lucrurile legate de tramvai în 2024, pentru că ele s-au desfășurat înainte de alegeri. Dar lumea a înțeles că este un proiect bun, benefic și, chiar dacă încă eram în construcții, am avut un rezultat surprinzător de bun”, a mărturisit primarul Reșiței.
Edilul spune că perioada lucrărilor a fost una dintre cele mai stresante din cariera administrativă, însă efortul depus a fost unul necesar și justificat.
„Nu am spus-o public și nici nu am mărturisit-o în timpul lucrărilor, dar mi-au dat mari emoții și mult stres. Au fost doi ani în care zona Govândari a fost întoarsă cu susul în jos, cu noroaie, restricții și mult disconfort pentru oameni. Am fost însă prezent săptămânal la ședințele operative ale constructorului, am discutat permanent cu echipele implicate și am încercat să găsim soluții atunci când au apărut probleme neprevăzute. Tot efortul acela a meritat însă, pentru că altfel nu am vorbi astăzi despre un transport în comun 100% electric, unic în România”, a mai declarat Ioan Popa.