Ioan Popa: „Avem un proiect matur. Nu cred că putem rata investiția”

ioan popa

Primarul Reșiței este de părere că nimic nu mai poate sta în calea construirii noului spital județean, o investiție de circa 230 de milioane de euro, la care Ioan Popa visează de mai mulți ani.

Reșița poate avea un nou spital județean. Proiectul depus spre finanțare în decembrie anul trecut de Primăria Reșița și Consiliul Județean Caraș-Severin este unul matur, cu proiect tehnic finalizat și autorizație de construire eliberată, spune Ioan Popa.

Edilul-șef al Reșiței este încrezător în șansele de reușită ale acestei investiții, care a beneficiat de expertiza unor specialiști din domeniul medical din Helsinki și Strasbourg, tocmai pentru ca proiectanții români să integreze în proiect tehnologii, norme și proceduri din medicina modernă.

Proiectul spitalului județean a fost depus la finanțare în luna decembrie, iar acum suntem în evaluare cu el. Din punctul meu de vedere, cred că nu putem rata această investiție pe care o facem împreună cu Consiliul Județean Caraș-Severin, pentru că se punctează foarte mult gradul de maturitate al proiectului. Și noi avem proiectul tehnic finalizat și autorizația de construire eliberată și validă. În consecință, punctăm foarte bine. În plus, unii gâfâie deja. De exemplu, la Lugoj, se pare că s-a abandonat construirea spitalului municipal, pentru că, nu-i așa, nu e ușor! Este destul de complicat. Este ușor să vorbim, este ușor să ne dorim, să vrem, dar trebuie să avem și putință, să putem să facem. Noi ne-am făcut deja treaba, și eu sunt foarte încrezător că în două, trei luni ar trebui să fin anunțați despre acest proiect”, a declarat Ioan Popa.

Proiectul depus spre finanțare are o valoare de circa 230 de milioane de euro. Din această sumă, 150 de milioane de euro reprezintă construcții și montaj, iar diferența de 80 de milioane de euro este legată de dotarea cu aparatură medicală.

Construirea noului spital județean de la Reșița este un demers inițiat de Primăria Municipiului Reșița și Consiliul Județean Caraș-Severin și va deservi, în egală măsură, reșițenii și cărășenii, asigurându-le asistență medicală de calitate superioară. Primăria Reșița este leader de proiect, dar după finalizarea investiției unitatea medicală se va afla în subordinea Consiliului Județean Caraș-Severin, așa cum se întâmplă în prezent cu actualul spital.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/