Primarul Reșiței așteaptă ca președintele Consiliului Județean să împartă suma pentru echilibrarea bugetelor locale echitabil. În caz contrar, alocarea financiară va fi contestată în instanță.
În luna martie a acestui an, Consiliului Județean Caraș-Severin a adoptat hotărârea privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumei corespunzătoarea cotei de 6% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale. La proiectul de hotărâre inițiat de vicepreședintele Marius Isac, consilierul PSD, Ioan Crina, a făcut un amendament prin care cei 37 de milioane de lei au fost repartizați discreționar, în defavoarea primăriilor liberale, a stabilit Curtea de Apel Timișoara.
Mâine, același proiect se va afla pe ordinea zi a ședinței Consiliului Județean, iar primarul Reșiței, Ioan Popa, se așteaptă ca alocarea acordată municipiului reședință de județ să fie „rezonabilă”. În caz contrar, alocarea va fi din nou contestată.
„Primăria Reșița a contestat în instanță alocarea de resursă financiară făcută în martie cu eludarea totală a oricărui sistem și mecanism de alocare a finanțelor, nici cea legată de numărul de persoane, nici de suprafață, nici de necesarul de cofinanțări de proiecte, în consecință am câștigat în instanță și am anulat alocarea făcută atunci, subiectiv. Iar dacă mâine alocarea nu este una care să acopere, cel puțin în mod rezonabil, necesarul de resursă financiară al Reșiței, nu vom sta în loc și vom contesta din nou această alocare, cu riscul ca toți cei care au de primit bani să piardă sumele, ele întorcându-se la bugetul de stat. Am avut o discuție cu Silviu Hurduzeu pe tema asta, am avut promisiunea dată de Silviu Hurduzeu că alocarea pentru Reșița va fi una rezonabilă. Mă aștept ca mâine să se respecte acest lucru”, a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, Ioan Popa.