Investitori germani, așteptați în ianuarie la Reșița

ioan popa primar la Reșița

Luna aceasta, primarul Popa reia discuțiile cu reprezentanții a două companii germane interesate să investească la Reșița, în vestul țării.

După nemții de la EMZ, alte două companii germane se arată interesate de Reșița. Municipalitatea pune la dispoziția potențialilor investitori teren în zona fostei uzine cocsochimice, unde are disponibilă o suprafață de circa 10 hectare.

Cele două companii au contactat administrația reșițeană în toamna anului trecut, iar în noiembrie s-au purtat și primele discuții cu primarul Ioan Popa. Tot atunci, reprezentanții uneia dintre companii au făcut și un tur al orașului.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Avem doi potențiali investitori din Germania, unul dintre ei ne-a trimis un contract de confidențialitate, ca să nu dăm numele firmei, și, în același timp, ne-a transmis că suntem pe lista scurtă și că în 14 sau 15 ianuarie ne așteptăm la o vizită finală. Celălalt investitor, la rândul său, ne-a dat un feedback pozitiv. Din fericire noi avem teren pentru ambii, pentru că ambii vor cam patru – cinci hectare fiecare. Avem terenurile luate de la UCC, de la fosta uzină coxochimică care are 10 ha. Am vorbit cu colegii mei de la Patrimoniu, cu Liviu Gârtoi și Vali Ionescu, să-l secționăm în două, să facem ridicările topo și să le arătăm oamenilor ce le putem oferi fiecăruia dintre ei”, a declarat pentru expressdebanat.ro, primarul Ioan Popa.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/