Investitori din Germania, Franța și Italia, în Parcul Industrial! Până în iulie 2018 se semnează actele!

Mutarea și extinderea fabricii Autoliv pe Valea Țerovei aduce bugetului Reșiței 5 milioane de lei în plus, iar în primele șase luni ale anului viitor, cel puțin o companie străină va ajunge și ea în Parcul Industrial. Cel puțin așa e convins primarul Nelu Popa.

Într-un bilanț de final de an, edilul Reșiței a spus că una dintre principalele realizări ale municipalității în perioada de când e el primar o reprezintă relocarea Autoliv în platforma industrială. Această mutare a generat cam 5 milioane de lei suplimentari, ceea ce înseamnă încasări record din cotele defalcate ale impozitului pe venit. În plus, a însemnat și o creștere a numărului de angajați, de la 400, la 900.

În acest moment încercăm identificarea și altor potențiali investitori. Suntem în discuții avansate cu trei companii germane, una franceză și una italiană. Am fost anunțați de Camera de Comerț Germană că am intrat pe short list (n.r. – lista scurtă) a unui investitor german, urmând ca în ianuarie 2018 să avem o a doua întâlnire cu dânșii. Eu sunt convins că în primul semestrul al anului viitor vom avea cu siguranță cel puțin un contract semnat cu un investitor care să vină în parcul industrial”, a mai declarat primarul Reșiței.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/