Conflictul dintre politica de conservare dusă de parcuri şi cea de dezvoltare a administraţiilor locale împiedică investițiile în peste 50 de localități din județ.
La sediul Agenției pentru Protecția Mediului Caraș-Severin a avut loc o dezbatere pe tema Siturilor Natura 2000. La întâlnire au participat reprezentanţii administraţiilor parcurilor naturale din judeţ, dar şi cei ai unităţilor administrativ teritoriale, care deţin terenuri pe suprafaţa ariilor protejate.
”Principala temă de discuţie s-a axat pe elaborarea planurilor de management ale siturilor, aflate momentan în derulare la nivelul tuturor parcurilor, cu excepţia Parcului Natural Porţile de Fier”, a declarat Mihaela Badea, din partea Instituției Prefectului Caraș-Severin.
În acest sens, există un conflict între politica de conservare dusă de parcuri și cea de dezvoltare a administrațiilor locale. Atât Instituția Prefectului, cât și Agenția pentru Protecția Mediului Caraș-Severin doresc ca acesta conflict să ia sfârşit şi să lase loc dezvoltării turismului în judeţ.
Concluzia întâlnirii a fost că ambele tabere trebuie să se întâlnească mai des, ca să prezinte problemele cu care se confruntă.