Investițiile în școli și străzi este ceea ce doresc timișorenii în 2024

bugetul timisoarei in dezbatere publica

Investițiile în repararea unor școli și străzi din Timișoara au reprezentat principalele propuneri cu care cetățenii au venit la dezbaterea publică a proiectului de buget pentru anul 2024.

Primăria Timișoara a organizat, luni după-masă, dezbaterea publică a proiectului de buget pentru anul 2024. Este vorba de o sumă care se ridică la aproape 2,5 miliarde de lei.

Este cea mai mare propunere de buget pe care a avut-o Primăria Timișoara vreodată. Un lucru important este și execuția bugetară, pentru că în România, în ultimii ani, ne-am obișnuit cu propuneri record de bugete, de foarte multe miliarde de lei, dar care adesea, la sfârșit de an, se traduc într-o execuție de 40% sau poate chiar mai puțin. Și atunci este clar că acolo nu mai vorbim de bugete realist concepute. Anul trecut, primăria a avut un buget de 2,2 miliarde de lei și am avut un grad de realizare de aproximativ 80%, ceea ce este un grad extrem de ridicat pentru mediul public. Am închis anul trecut cu un an record de investiții publice. Aici mă refer efectiv la banii pe care Primăria Timișoara i-a plătit către contractori. Primăria Timișoara a cheltuit anul trecut 635 de milioane de lei pe investiții publice, facturi efectiv plătite. În 2022 a fost o sumă de 530 milioane lei și în 2021 de 270 milioane. În total, în acești trei ani, pe secțiunea de dezvoltare, primăria a cheltuit peste un miliard de lei. Este o sumă echivalentă cu perioada 2012 – 2020, chiar peste, și arată consecvența cu care această administrație a urmărit investițiile pe termen lung”, a declarat Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, la începutul dezbaterii.

Au urmat luările de cuvânt. Astfel, Bogdan Săndulescu s-a plâns de faptul că locuiește pe str. Elisabeta Rizea, din sudul Timișoarei. Această stradă are 210 metri și aproape 500 de locuitori. „Strada este neasfaltată, este acoperită cu moloz și ceva material rezultat din rașchetarea asfaltului, nu este iluminată și nu are canalizare”, a semnalat timișoreanul.

De asemenea, Daniela Mariș, consilier local PNL, a solicitat ca pentru Școala Nr. 27, din cartierul Dâmbovița, să se prevadă fonduri pentru extinderea clădirii, având în vedere faptul că elevii vin la cursuri în două schimburi.

Totodată, Radu Țoancă, consilier local PSD, a anunțat că va face un amendament care vizează suma de 1,2 milioane de lei. Cu acești bani va propune începerea lucrărilor de reabilitare a străzii Constructorilor, parte a inelului 4, aflată la limita cu Dumbrăvița. Alți doi timișoreni au luat cuvântul pentru a vorbi despre importanța modernizării acestei artere importante. „Dorim să se amenajeze trotuare și piste de biciclete; canalizarea străzii, iluminarea unitară pe perioada nopții, reducerea vitezei, interzicerea parcării neautorizate pe zona verde și realizarea de treceri de pietoni”, a precizat Răzvan Ionele.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

De asemenea, Adi Rus a solicitat realizarea unei săli de sport pentru Școala Nr. 24, iar în Parcul Bucovina să fie amenajate trei terenuri de sport.

Printre cei care au luat cuvântul în timpul dezbaterii s-a numărat și Aurora More Pricop, reprezentant al Consiliului Consultativ de Cartier Dâmbovița. Aceasta a solicitat, printre altele, refacerea trotuarelor, și reglementarea juridică a situației terenului din jurul lacului, unde ar fi trebuie să fie amenajat un parc.

În final, Ruben Lațcău a precizat că va ține cont de solicitările făcute. „Înțeleg această problemă, a trotuarelor care necesită reparații. În Steaua, de exemplu, trotuarele au ajuns la plăcile de beton de atunci de când au fost construite blocurile și așa au rămas. Nevoia de reabilitare a trotuarelor este peste tot. (…) În ceea ce privește str. Constructorilor și Elisabeta Rizea, mai am o listă de 20 de străzi cel puțin care sunt în situații similare. Amândouă vor putea fi incluse în buget”, a adăugat viceprimarul Timișoarei.

Bugetul Primăriei Timișoara pentru anul 2024 va fi supus votului consilierilor locali în timpul ședinței de joi, 22 februarie.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/