Investiții pentru tinerii din comuna Ticvaniu Mare

terenuri minifotbal

Administrația locală din Ticvaniu Mare are în vedere realizarea unui teren de minifotbal în fiecare dintre cele patru localități arondate comunei.

Investiția ar urma să fie suportată din bugetul local. Momentan nu se cunoaște suma de care ar avea nevoie Primăria Ticvaniu Mare pentru implementarea investiției, însă se poartă discuții cu reprezentanții unei societăți care au mai realizat astfel de proiecte și în alte localități din Caraș-Severin.

„Încercăm să găsim o variantă pentru construirea unui teren de minifotbal în toate satele, pentru că astfel de investiții sunt importante în orice comunitate, mai ales pentru tânăra generație. Am luat legătura cu o firmă care se ocupă de astfel de proiecte, care va veni săptămâna viitoare să vadă exact despre ce este vorba. Nu știm la cât se ridică costurile pentru aceste patru terenuri pe care noi le-am gândit. Urmează să ne lămurim și să aflăm mai multe, după ce stăm de vorbă cu reprezentanții firmei. Ne-am dori ca terenurile să aibă gazon natural și nocturnă, pentru a putea fi folosite chiar și după lăsarea întunericului.”, a precizat primarul comunei Ticvaniu Mare, Ciprian Măceșanu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/