Investiții de 100 milioane de euro, într-un singur an, în Oravița!

oravita

2024 e anul marilor transformări în Oravița după ce 20 de mari proiecte au termen de finalizare sau vor fi în plină implementare în următoarele 12 luni!

În cea mai mare parte finanțate din bani europeni atrași de Primăria Oravița, proiectele vizează modernizări în infrastructura stradală, în unitățile de învățământ, la spitalul din oraș, dar și salvarea altor clădiri istorice care să redea aerul aristocratic de altădată. Unele dintre aceste proiecte sunt deja aproape de finalizare, la altele se lucrează intens, dar sunt și destule în fază de licitație și atribuire de contracte către constructori.

O importanță deosebită are proiectul prin care 72 de blocuri, în mare majoritate din zona gării, vor fi reabilitate termic. Practic, vor fi cosmetizate complet. Primarul Dumitru Ursu spune că există deja constructor pentru o parte dintre ele și că s-au luat deja măsurătorile necesare, astfel că în cel mai scurt timp se ridică schelele.

La Spitalul Orășenesc Oravița se implementează alte 3 proiecte, care însumează 8 milioane de euro. Primul rezolvă problema fluidelor medicale. Al doilea constă în ridicarea unei clădiri noi în care să funcționeze ambulatoriul și urmează să fie scos la licitație. În plus, clădirea actuală va fi reabilitată energetic.

Administrația locală pune mare accent pe dezvoltarea turismului, motiv pentru care investește și în amenajarea unor piste de biciclete, atât în oraș, cât și în împrejurimi, până în satul Răchitova. Dar și mai important este că, în vara acestui an, va fi redeschis Teatrul „Mihai Eminescu”. O clădire emblematică a orașului, complet reabilitată.

Parcurile din Oravița vor fi mult mai animate din acest an și asta pentru că în ele s-au făcut și se mai fac modernizări ample. E vorba în special despre parcul din zona gării și despre parcul central din fața Primăriei, dar mai sunt și alte zone ce vor fi pregătite pentru recreere și petrecerea timpului liber.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Am finalizat lucrările la «Romul Ladea», mai avem de pus tartan pe un teren de sport, mai amenajăm câteva zone pentru activități sportive. La Liceul Dragalina urmează o investiție de 4,5 milioane de euro. Proiectul e scos la licitație, va fi ceva superb. Am terminat și fosta școală de fete Regina Maria, fosta casă a pionierilor. Facem școală primară pentru dragalinezi acolo.”, a spus edilul-șef pentru Express de Banat.

Tot în acest an se toarnă asfalt pe aproximativ 13 km de drumuri, dezvăluie primarul Ursu. Se asfaltează străzile din satele aparținătoare, Răchitova, Brădișor, Broșteni, Ciclova și Agadici, dar și străzile din partea de sus a orașului. Imediat că Aquacaraș face racordurile la noile rețele de apă. La fix pentru că, nu mai durează mult, și cele 4 autobuze hibrid Mercedes vor ieși pe traseu. S-a deblocat situația la nivel guvernamental și Primăria Oravița poate angaja șoferi pentru mijloacele de transport în comun.

Pe câteva hectare de pământ, dar și pe acoperișul spitalului vor fi amplasate panouri fotovoltaice, acestea urmând să asigure consumul de energie necesar iluminatului public stradal și al tuturor imobilelor ce aparțin Primăriei.

Tot anul acesta se construiesc și cele 2 blocuri pentru specialiști, pentru medicii și profesorii pe care administrația locală intenționează să-i atragă în oraș. După finalizarea lucrărilor la Muzeul Văii Carașului, o clădire absolut superbă, primarul Ursu vrea ceva asemănător și la clădirea CEC-ului, reabilitează și clădirea Casei de Cultură, precum și pe cele ale Protopopiatului.

Un șantier de la un capăt la altul al orașului, dar și o șansă reală pentru ca Oravița să devină într-adevăr o atracție turistică.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/