Investiții aproape de zero pe Muntele Mic. Cauza: luni de așteptare după autorizații

Disputele de pe Muntele Mic au îngreunat investițiile în stațiunea montană. arhiplină în sezonul rece. Reclamațiile au dus la sistarea lucrărilor celor mai importanți investitori din zonă, astfel că cei care suferă până la urmă sunt turiștii.

De pildă, reprezentanții hotelului ISAI de pe Muntele Mic nu au mai reușit să construiască centrul SPA, fiind îngreunați de autorizațiile care întârzie să fie emise, după cum ne precizează Damian Railieanu:

„Nu am reușit să obținem autorizația, merge greu și cei de la Arii Protejate ne tot amână cu avizul, de la Agenția de Mediul avem tot, însă nu putem să ne apucăm de lucrări fără autorizația de construcție emisă de Primăria Turnu Ruieni.”, spune Damian Raileanu.

Investitorul ne-a mai precizat că a pierdut un an și jumătate cu aceste probleme și că doar la vara viitoare mai poate să se apuce de continuarea lucrărilor dacă are autorizația:

Noi știam că durează aceste documente de aceea am început construcția, însă am primit control de la Garda de Mediu și am fost amendați cu măsura sistării lucrărilor până la intrarea în legalitate, așa că asta este situația!”, ne-a declarat administratorul Damian Raileanu.

Pentru că se apropie iarna, Raileanu a efectuat verificări la telescaunul ISAI, care duce spre pârtia cu același nume și a pregătit hotelul pentru turiști.

Cel de-al doilea mare investitor de pe Muntele Mic, Romeo Dunca, cu investiții blocate tot din cauze birocratice pentru care a luat calea instanțelor de judecată, încercă acum o reîntoarcere către Poiana Mărului, spunând că niciunde în România nu a existat și nu va exista vreodată un loc mai fezabil și mai ușor de modelat pentru a fi realizată o stațiune de schi de top ca zona Poiana Mărului, cu acces direct pe Nedea.

Încă din 2008 proiectul zonei Nedea – Muntele Mic era destul de clar, iar din 2011 e cu acuratețe finalizat în cel mai mic amănunt. 120 Km de pârtii cu poziționare între cota 1300 și 2130, sau cea mai lungă pârtie din Europa de est de 13 km cu 1320 m diferență de nivel…,  fac din el o șansă reală de înavuțire a diverselor categorii sociale care trăiesc aici și dau șansa acestui județ de a da tonul pe plan național la turismul montan de 4 anotimpuri. Turismul care, de altfel e și singura opțiune a acestuia. În schimb incompetența, răutatea, invidia și lipsa de interes a celor ce au fost la conducere și de care a depins acest proiect au făcut ca el să nu fie încă realizat și astfel, în loc să încaseze bugetul de stat și județul Caraș-Severin un miliard de euro anual el exportă în Austria.”, este de părere Romeo Dunca.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/