TMK Hydroenergy Power, parte a Grupului CEZ în România, a obținut o finanțare internațională în valoare de 700.000 de euro, nerambursabilă, pentru amplasarea unei noi centrale hidroelectrice, Breazova 2, pe golirea de fund a barajului Văliug, hidrocentrală care va asigura producerea de energie verde nepoluantă, o investiție binevenită în contextul măsurilor pentru prevenirea încălzirii globale.
Grupul mai sus menționat își dorește ca scopul proiectului să fie obținerea energiei verzi prin folosirea potenţialului hidroenergetic al râului Bârzava cu consecinţe benefice asupra mediului, atingând următoarele rezultate:
– gestionarea responsabilă a resurselor energetice fosile prin valorificarea resurselor regenerabile viabile pentru generarea electricităţii;
– reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în scopul scăderii încălzirii globale prin utilizarea energiei regenerabile.
Barajul cu lacul de acumulare Văliug, construit pe cursul râului Bârzava, este un lac de acumulare cu un volum nominal de 1 milion m³ de apă și care este tranzitat anual aproximativ 35-50 milioane m³, în funcție de condițiile climatice anuale.
În urma analizelor interne realizate de specialiștii companiei, a fost identificat potențialul oferit de acest volum de apă tranzitat, care poate fi utilizat pentru producerea de energie electrică „verde” prin amplasarea la baza barajului Văliug a unei microhidrocentrale cu putere instalată de 367 kW.
Estimările specialiștilor susțin că noua centrală hidroenergetică va asigura producția de energie electrică de aproximativ 2.500 MWh anual. Având în vedere și obiectivele stabilite de Uniunea Europeană în materie de energie și climă pentru 2020, 2030 și 2050, putem spune că aceste investiții reprezintă un sprijin important, pe termen lung pentru România.
Printre obiectivele investiției se pot aminti:
– reducerea anuală estimată a emisiilor de CO2 (măsurate în tone CO2eq./an): 770 tone CO2 echivalent/an;
– numărul estimat de locuri de muncă create: un nou loc de muncă;
– energia produsă din surse hidroenergetice (în MWh/an): 2.453 MWh/an;
– număr de instalații noi sau recondiționate pentru producerea energiei hidroenergetice: o instalație nouă;
– capacitatea instalată pentru producerea energiei hidroenergetice (în MW): 0,367 MW.
Producătorul de energie verde – TMK Hydroenergy Power continuă investițiile în sistemul hidroenergetic din Caraș-Severin, cu scopul de a contribui la bunăstarea comunității locale în care își desfășoară activitatea, dar și pentru a sprijini România să-și atingă țintele privind cota de energie verde.
Despre Sistemul Hidroenergetic din Caraș-Severin
În decembrie 2010, Grupul CEZ în România a achiziționat 100% pachetul de acțiuni al companiei care deținea sistemul hidroenergetic de lângă Reșița, format din patru microhidrocentrale (Grebla, Crăinicel 1, Crăinicel 2 și Breazova) și amenajările hidro aferente de la Timiș Trei Ape, Gozna, Văliug și Secu, având o capacitate totală instalată de aproximativ 22 MW după procesul de retehnologizare și o productie de circa 70GWh/an.
În ultimele zile din an, termometrele arată temperaturi mai ridicare decât cele normal pentru perioada în care ne află. Vremea se răcește de Bobotează. Sfârșitul de an aduce temperaturi...
Zeci de locatari, evacuați dintr-un bloc din centrul Timișoarei
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281