Investiție de 10 milioane euro pentru transformarea a două licee din Timișoara în școli verzi

henri1

Primăria Timișoara a reușit să atragă contracte de finanțare de peste zece milioane de euro cu scopul de a transforma două licee în școli verzi, inteligente.

Liceul Alimentar și Colegiul „Henri Coandă” din Timișoara vor fi transformate în școli verzi, inteligente. Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, anunță că proiectele de reabilitare a celor două licee au primit aviz pozitiv în Comisia Tehnico-Economică, în această săptămână, și vor intra cât de curând în Consiliul Local Timișoara pentru aprobarea indicatorilor investiției.

Pentru cele două școli avem contracte de finanțare de peste 10 milioane de euro. Măsurile presupun concret: instalarea de panouri solare, sistem smart de management energetic, refacerea instalațiilor electrice și sanitare, refacerea rețelei de căldură și apă caldă, stații de încărcare pentru vehicule electrice, înlocuirea tâmplăriei cu termopane, hidroizolarea acoperișurilor, izolarea termică a fațadelor clădirilor, alte lucrări de reparații exterioare și interioare”, a afirmat Ruben Lațcău.

În total, vor fi reabilitate opt clădiri. Și anume, școala, internatul, cantina, sala de sport și clădirea cu ateliere de la Colegiul „Henri Coandă”, precum și școala, internatul și cantina de la Liceul Alimentar.

Investim puternic în educație, iar în timp ce șantierele noastre avansează, pregătim viitoarele proiecte pentru implementare. Vrem ca Timișoara să rămână un oraș atractiv pentru tineri părinți și să asigurăm condiții de calitate pentru elevi. Ne îndreptăm atenția și spre școlile de cartier care au fost, aproape mereu, uitate de administrațiile anterioare”, a precizat viceprimarul Timișoarei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/