Două fete de 10 ani dintr-o școală din Lugoj ar fi fost pălmuite de învățătorul lor, chiar în timpul orelor. Părinții au depus plângere, iar bărbatul de 51 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.
Scandal într-o școală din Lugoj, unde părinții a două eleve de 10 ani au mers la poliție, acuzând că învățătorul copiilor lor le-ar fi agresat fizic chiar în sala de clasă. Incidentul s-ar fi petrecut în timpul orelor, pe fondul unor presupuse probleme de disciplină.
Potrivit polițiștilor, învățătorul, în vârstă de 51 de ani, ar fi lovit fetele cu palma peste față. Abia după ce minorele le-au povestit părinților ce s-a întâmplat, aceștia au depus plângere la poliție.
Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă. În urma audierilor și a probelor administrate, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și dus în arestul poliției.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, pentru a se stabili exact ce s-a întâmplat în clasă și dacă există și alți copii afectați.
Prima măsură pe care trebuie să o ia școala, transmite Inspectoratul Școlar Județean Timiș, este să analizeze cazul în comisia internă care se ocupă de situațiile de violență din școli. Comisia poate fi sesizată de directorul unității de învățământ sau de părintele elevului, în condițiile legii.
În al doilea rând, școala trebuie să pornească cercetarea disciplinară a învățătorului.
Pe durata verificărilor, cadrul didactic nu va mai avea voie să predea și va fi scos din activitatea cu elevii. De asemenea, școala trebuie să ceară un raport de la Direcția pentru Protecția Copilului, pentru a evalua impactul asupra fetelor.
La final, toate documentele și concluziile vor fi trimise către inspectoratul școlar, care va monitoriza cazul.