Învățământ echitabil, cu dotări moderne, pentru elevii din Timiș

echipamente digitale scoli timis

A fost reluată licitația pentru dotarea a 24 de școli din județul Timiș cu echipamente digitale și mobilier modern. Prețul a scăzut puțin.

Consiliul Județean Timiș vrea să doteze unitățile de învățământ cu tablete, echipamente neurofeedback integrate, mobilier și materiale didactice pentru cursuri, ateliere și laboratoare.

După ce prima licitație, din ianuarie, nu a dat rezultate, acum valoarea investiției a scăzut, de la 4,5 milioane la 3,7 milioane de lei.

Prin prezentele contracte se vor achiziționa materiale didactice aferente dotării sălilor de clasă, a laboratoarelor de științe din unitățile de învățământ preuniversitar, a cabinetelor școlare (inclusiv cabinete consiliere și asistență psihopedagogică, de sprijin, logopedice și alte terapii specifice etc), cât și a echipamentelor destinate atelierelor profesionale”, se arată în caietul de sarcini.

Dotările vor ajunge în 7 unități școlare din Timișoara, dar și din localitățile Recaș, Lugoj, Buziaș, Deta, Gătaia, Denta, Bara, Balinț, Tormac, Secaș, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Ghizela, Satchinez, Victor Vlad Delamarina și Racovița.

„Obiectivul principal al proiectului îl constitue facilitarea accesului la educație a elevilor din 24 de unități de învățământ preuniversitar din Timiș, înainte și după învățământul obligatoriu, crearea unei infrastructure de calitate, a unui sistem de educație echitabilă atât în mediul urban cât și în mediul rural prin dotarea cu mobilier adecvat vârstei elevilor, materiale dicatice moderne, inclusive echipamente digitale, investiții vitale pentru ceșterea calității vieții generațiilor viitorare”, mai aflăm din documentele licitației.

Proiectul este finanțat de Planul Național de Redresare și Reziliență iar echipamentele trebuie livrate în 6 luni. Firmele care doresc contractul, pot depune oferte până în 27 mai.

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/