Între parade şi înmormântări

Ieri a fost 23 august. O sărbătoare deosebit de importantă în trecut. Zi caracterizată prin manifestări diverse, la care erau obligaţi să participe mii de oameni. În toate zonele se organizau manifestări gigant, care alegorice, defilări. Iar după defilări, oamenii erau liberi să se întâlnească la iarbă verde, la un mic sau la o bere. Această zi avea un caracter profund politic şi îmi vine în minte că semăna cu campaniile electorale de azi. După decembrie 1989, această zi şi semnificaţia ei au căzut în desuetudine, românii au aruncat-o la coşul de gunoi al istoriei şi s-au despărţit de ea fără niciun regret. Dovadă că nu avusese un element de consistenţă, nu avusese nicio importanţă pentru viaţa lor. Doar că oamenii, după parade şi defilări, aveau o zi liberă. Prea puţin pentru a-i simţi lipsa. La 23 August 1944, după cum se ştie, românii, la ordinul regelui Mihai, au întors armele împotriva armatei hitleriste, moment speculat apoi de dictatura comunistă. Aşa s-a scris, în două cuvinte, istoria zilei de 23 august. Vorbind de regele Mihai, despre care nimeni nu mai aminteşte în această zi, să pomenim de faptul că ne-am ales, după moartea regelui Cioabă, cu alţi doi regi. Cei doi fii ai regelui Cioabă, Dorin şi Daniel, şi-au împărţit frăţeşte titlul şi fiecare s-a ales cu câte o coroană şi titlul de rege al romilor căldărari din România. Cel mare, cu coroana şi titlul de rege internaţional al romilor. Cei doi au fost încoronaţi şi binecuvântaţi de mama lor şi de invitaţi, după care s-a procedat la înhumarea regelui Cioabă. Regele internaţional al ţiganilor a declarat că va duce mai departe proiectele tatălui său, un asemenea proiect reprezentându-l ridicarea unui monument în Transnistria, în memoria ţiganilor trimişi peste Prut de Antonescu şi care au murit acolo.

• Tweet
• Pin It