Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin au avut peste 100 de misiuni și intervenții la finalul lunii martie. În același timp, au continuat și procesul de informare a cetățenilor cu privire la respectarea normele în vigoare împotriva virusului SARS-CoV-2.
Astfel, pompierii militari au participat la 57 de intervenții SMURD, 52 de intervenții de acordare asistență medicală pentru persoanele cu afecțiuni medicale, au supravegheat zonele Muntele Mic – o intervenție și Aeroport Caransebeș – 4, au participat la stingerea incendiilor provenite din diferite cauze, fiind vorba despre 7 misiuni – incendiu coș fum, incendiul unuia dintre cabinetele stomatologice din Reșița, incendiile a două case: una din Moldova Nouă și alta din Reșița, incendierea unei mașini, însă cele mai multe intervenții – 19 la număr – le reprezintă stingerea incendiilor de vegetație uscată din județ.
Alte misiuni la care au participat pompierii cărășeni au fost de protecție civilă de decontaminare a personalului și a autospecialei în urma transportului unei persoane confirmată cu noul virus, intervenție de degajare a tencuielii fațadei unui bloc din municipiul Reșița și o misiune de asigurare a evenimentului sportiv care a avut loc duminică, pe stadionul „Mircea Chivu” din Valea Domanului.
În localitățile Reșița, Oravița și Moldova Nouă au avut 18 misiuni de informare a cetățenilor cu privire la normele și măsurile de prevenire pentru limitarea infectării cu noul virus SARS–CoV-2, pompierii îndemnându-i pe oameni să folosească corect masca de protecție – să acopere atât nasul, cât și gura – și să evite spațiile aglomerate.
Autor: Iulia Vlad