Intersecția Bogdăneștilor – Cetății din Timișoara, redeschisă circulației

Timisoara intersectia Calea Bogdanestilor cu Bd Cetatii

Vești bune pentru șoferi! Primarul Dominic Fritz anunță că se poate circula în intersecția Bogdăneștilor – Cetății, pe toate sensurile de mers, dar în regim de șantier.

Avansează lucrările de modernizare a bulevardelor Bogdăneștilor și Cetății. Dominic Fritz transmite că, începând de luni, se poate circula din nou în intersecția Bogdăneștilor – Cetății, pe toate sensurile de mers.

Se circulă în regim de șantier momentan. Trecerile de pietoni și de bicicletă vor fi aduse la nivel, pentru ca toată lumea să poată circula confortabil. Constructorul va turna ultimul strat de asfalt înainte de recepția lucrărilor. Au fost lucrări foarte mari și de durată, care se fac o dată la 50 de ani. Am schimbat conductele de apă, canal, gaz, rețele de telecomunicații, electrice, liniile de tramvai și firele de aprovizionare”, a afirmat primarul Timișoarei.

intersectia bogdanesti cetatii din timisoara5

Potrivit edilului-șef, lucrările de reabilitare a celor două artere importante din Timișoara vor fi finalizate în câteva luni.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Le mulțumesc pentru răbdare și înțelegere celor care locuiesc în zonă și celor care tranzitează. În câteva luni, Bogdăneștilor și Cetății vor fi culoare de mobilitate accesibile tuturor: pietoni, bicicliști, utilizatori de transport public, persoane cu mobilitate redusă și șoferi”, a explicat Dominic Fritz.

intersectia bogdanesti cetatii din timisoara4

intersectia bogdanesti cetatii din timisoara3

intersectia bogdanesti cetatii din timisoara2

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/