Inteligența artificială, prieten sau dușman? Proiectele viitorului care se dezvoltă la Timișoara

artificial intelligence 4550606 1280

Tehnologiile din domeniul inteligenței artificiale vor fi în viitor unelte pentru toate domeniile. Pas cu pas, vor face parte din viața noastră cotidiană.

E drept că deocamdată mașini zburătoare au fost văzute doar în filme, dar cu roboții suntem deja familiarizați. Cei care lucrează în domeniul matematicii și al informaticii îi cunosc chiar mai bine. Unii îi și creează, apoi îi pun la muncă.

Pentru cercetarea în domeniu, la Universitatea de Vest din Timișoara a fost dezvoltată și lansată, acum doi ani, în plină pandemie, o platformă bazată pe rețele și algoritmi de inteligență artificială (platforma „TRAIN”). În timp, căutările au avansat, iar ideile au fost implementate și operaționalizate în sisteme de inteligență artificială orientate către om și nevoile sale.

„Noi ne-am specializat, de la început, pe inteligența artificială explicabilă, în jurul omului, inteligența responsabilă, care între timp a crescut foarte mult. Atunci discutam că aplicațiile cele mai importante sunt cele legate de medicină și dădeam exemplu că un pacient, pentru a avea încredere într-un diagnostic pus de către o mașină, chiar dacă este un sistem de suport a deciziei medicale, trebuie să poată să întrebe sistemul de ce. De ce a ajuns la concluzia respectivă? Între timp am dezvoltat acest domeniu, astfel încât avem colaborări și sisteme implementate împreună cu colegii de la Secția de Urologie de la Spitalul Județean din Timișoara, cu Secția de Chirurgie Toracică de la Spitalul Municipal care beneficiază de un sistem nou de tip neuro simbolic cognitiv, mai nou avem împreună cu cei de la Endocrinologie și am avut și cu Stomatologia o colaborare pentru a dezvolta un astfel de sistem. Deci am încercat să acoperim cât mai multe domenii.”, a declarat profesorul Darian Onchiș.

Reacția medicilor la schimbările accelerate din domeniu este una pozitivă, a mai explicat profesorul de la Matematică-Informatică. „Au reacționat extraordinar de bine. Din ce în ce mai mult, poate și din cauza Covid-ului care a deschis medicina spre Internet și spre informatică, în momentul de față își doresc astfel de sisteme pentru că nu toți medicii sunt specialiști. Au foarte mult personal care trebuie antrenat. Mai ales pentru un medic începător, să poată beneficia de un suport antrenat în decizie poate ajuta foarte mult pacientul.”, a explicat conferențiarul.

Mințile viitorului, antrenate la UVT

Studenții folosesc și ei platforma și dezvoltă chiar modele pentru aceasta, în cadrul programelor de studii de la UVT.

„A fost de la început unul din obiectivele noastre, să aducem studenții împreună. Din ce în ce mai mulți studenți au venit și folosesc această platformă, au dezvoltat modele pentru ea, au venit la doctorat în domeniul respectiv și asta ne bucură foarte mult pentru că ei sunt mințile viitorului pe care noi încercăm acum să le antrenăm. (…) În continuare dorim să înființăm o unitate ELLIS, laboratorul acela european elitist în domeniu. Dorim să punem această platformă mai departe și în cadrul Alianței Universitare – care are în momentul de față 6 parteneri, dar din toamnă va avea 12 parteneri -, deci și mai mulți studenți vor beneficia de acest lucru. Foarte important e faptul că se vor putea conecta la această platformă direct din conturile lor, de la universitățile de origine. Direct cu contul lor vor putea să creeze conținut pe platforma noastră.”, a mai spus Onchiș.

La Departamentul de Informatică al UVT, o treime din cadrele didactice sunt specializate în inteligență artificială. Iar de la an la an sunt tot mai mulți studenți care vor să se pregătească pentru meseriile viitorului.

„La Facultatea de Matematică și Informatică încercăm să fim tot timpul cu cerințele pieței și, deși avem direcția de inteligență artificială la master de ani de zile, dorim să îmbunătățim oferta în ceea ce privește masterele pe direcții apropiate astfel încât din toamnă o să avem un master în limba engleză de roboți software inteligenți, care e o direcție mai îngustă decât inteligența artificială. Este o cerere din ce în ce mai mare pentru această tematică, să amintim doar ChatGPT de care se discută în ultima vreme, despre Alexa, George de la BCR, Ion, tot felul de roboți inteligenți software. Nu au picioare, nu au mâini ca roboții umanoizi cu care ne-am distrat, dar sunt pentru partea comercială căutați în acest moment ca sprijin pentru diferite instituții de dimensiuni mari.”, a declarat Dana Petcu, decanul Facultății de Matematică și Informatică de la UVT.

Roboții inteligenți, prietenii din viitor. Virtuali 

În opinia specialiștilor în domeniu, inteligența artificială va fi studiată în viitor în toate domeniile.

„Inteligența artificială va fi studiată la toate facultățile, în viitor, tehnologiile din inteligența artificială fiind unelte pentru toate domeniile. Cu siguranță o să vedem asistenți inteligenți în toate domeniile: medicină, inginerie și de ce nu, o să vedem și în artă, literatură, sunt foarte binevenite în ultima vreme inițiativele pe această direcție. Pas cu pas vor face parte din viața noastră cotidiană. Atât timp cât își dovedesc utilitatea și beneficiile, nu cred că va fi o problemă. Cred că suntem speriați mai mult de necunoscut. Ne-am obișnuit cu Alexa sau Siri, i-am întrebat și ne-a făcut plăcere, nu i-am văzut ca pe niște dușmani, ci ca pe niște prieteni virtuali. Cu atât mai mult o să avem asemenea prieteni în viitor, specializați pe diferite domenii.”, a mai explicat decanul de la FMI.

Tot din toamnă, cei de la UVT vor avea o schimbare și la programul de studii dedicat securității cibernetice, program pe care vor să îl deschidă și pentru studenți străini, prin programul de studii de masterat în limba engleză cu specializarea „Cybersecurity”. După ce programul de studii de masterat cu specializarea „Securitate cibernetică” a fost dezvoltat deja de câțiva ani, era absolut firesc transferul acestuia spre un program în limba engleză, pentru o adresare a acestuia către studenții internaționali. Mai mult, în contextul în care ARACIS a stabilit standarde pentru inteligența artificială ca program de studiu de licență, la UVT ar putea fi creată o astfel de direcție de studii, în paralel cu studiile curente de informatică.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/