Întâlnire între 17 primari la sediul Primăriei Lugoj pe tema viitoarei Zone Metropolitane

intalnire primaria lugoj

Administrația lugojeană a convocat, la sediul Primăriei Municipiului Lugoj, o întâlnire între primarii din zona periurbană a Lugojului, pentru a analiza posibilele direcții de dezvoltare regională.  

Întâlnirea a fost convocată de primarul Călin Dobra, care a discutat cu aleșii locali din 16 comune despre planurile de dezvoltare metropolitană, transportul public și oportunitățile economice în zona de est a județului Timiș.

Înființarea unei zone metropolitane care să integreze municipiul Lugoj și localitățile din jur, a fost tema principală a discuțiilor în această întâlnire.

Am avut o discuție constructivă, iar toți primarii participanți au arătat deschidere față de aceste proiecte, indiferent de apartenența politică. Este esențial să identificăm surse suplimentare de finanțare pentru a sprijini dezvoltarea acestei zone și pentru a asigura un viitor prosper atât pentru municipiul Lugoj, cât și pentru localitățile vecine”, a declarat primarul Călin Dobra.

O altă temă de lucru a fost crearea unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară care să gestioneze transportul public regulat între municipiul Lugoj și localitățile din jur, incluzând atât transportul pentru elevi, cât și pentru populație.

Un alt subiect a fost traseul viitorului drum expres Lugoj – Caransebeș, și posibilitatea închiderii centurii orașului pe zona de sud, care ar urma să facă legătura între U.A.T. Lugoj și U.A.T. Boldur, contribuind astfel la dezvoltarea infrastructurii regionale.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/