Institutul Regional de Oncologie din Timișoara va fi construit cu fonduri europene și are finanțarea garantată până la finalul anului 2030, a anunțat, la Timișoara, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Finanțarea investiției a fost mutată oficial din PNRR în Programul Operațional Sănătate, după ce Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, o ordonanță de urgență în acest sens. Decizia vizează nouă unități sanitare la nivel național care nu mai puteau continua finanțarea prin PNRR.
„Odată cu această ordonanță, Institutul Regional de Oncologie din Timișoara are asigurată finanțarea până la finalul anului 2030. S-a prelungit nu doar timpul de implementare, ci și modul de finanțare și mecanismul de implementare.”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, la Timișoara.
În perioada următoare, până la sfârșitul acestui an, va fi semnat un contract adițional de finanțare, care va permite decontarea lucrărilor realizate până acum și continuarea investiției fără întreruperi.
Ministerul Sănătății va fi lider de proiect, în parteneriat cu CJ Timiș și Compania Națională de Investiții (CNI).
„Institutul Regional de Oncologie din Timișoara nu este strategic doar pentru Timiș sau doar pentru regiunea de vest, ci este un obiectiv strategic național. Completează rețeaua națională de institute de oncologie. Vestul, după cum bine cunoaștem, este singura regiune din țară care nu are în momentul de față un institut de oncologie, așa cum au toate celelalte regiuni. Odată cu această investiție strategică, se completează această rețea și pacienții pot avea acces mai ușor la servicii de calitate, servicii de înaltă performanță în domeniul oncologiei.”, a mai spus ministrul.
Noul institut oncologic va fi construit pe terenul unde în anii ’90 începuse ridicarea unui spital municipal, structură care nu mai corespundea standardelor actuale și care a fost demolată în ultimele luni.
Institutul va avea 250 de paturi, șase săli de operație, radioterapie, laborator de medicină nucleară, centru de transplant medular, ambulatoriu cu 26 de cabinete și spații pentru cercetare, învățământ și zone pentru aparținători.
Construcția va fi realizată de asocierea Construcții Erbașu, Terra Gaz Construct, Concelex, Hellimed și Concelex Engineering. Termenul estimat de finalizare este septembrie 2026, dacă finanțarea este transferată la timp, iar lucrările încep imediat după adoptarea ordonanțelor.