Insolvență pentru Meridian 22! Inginer venit din Quatar la conducerea noului Serviciu de Apă-Canal al Primăriei Lugoj

Primăria Lugoj a anunțat intrarea în insolvență, de la mijlocul săptămânii trecute, a operatorului de apă-canal Meridian 22 din subordinea Consiliului Local Lugoj.

Administrația locală a pregătit de câteva luni o altă structură care să preia serviciile asigurate de Meridian 22 și o parte dintre cei peste 90 de angajați. În următoarele trei luni, noua Societate de Apă – Canal, înființată de municipalitate, ar trebui să preia activitatea fostului operator local. Abonații și angajații vor trece la noua societate, cu o organigramă de 65 de posturi, care va executa și montarea de branșamente noi. În fruntea acestei societăți a fost instalată Mihaela Elena Mahfoufi, care a absolvit inginerie în construcții hidrotehnice, în cadrul Institutului Politehnic Timișoara și un master privind gestionarea resurselor de ape la Cluj-Napoca.

„Este o specialistă în domeniul hidrotehnic cu o importantă experiență în domeniu. Sperăm ca prin activitatea pe care a depus-o până în prezent, având ca puncte de referință funcții de director sau manager pentru firme în domeniul apă, mediu și energie, apoi construcții hidrotehnice la firme din Spania, București, Cluj sau chiar peste hotare într-o țară arabă, să aibă o contribuție și la repunerea pe picioare a sistemului nostru de alimentare cu apă și gestionarea apelor uzate. Are o experiență și în sistemele și instalațiile de epurare a apelor uzate, participând chiar și la construcția unei stații în țară”, a precizat Bogdan Blidariu, viceprimarul Lugojului.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Cea mai răsunătoare completare a cărții de vizită a directorului noii Societăți de Apă – Canal Lugoj vine din Qatar, unde a lucrat timp de cinci ani, până în 2020 la Autoritatea pentru Lucrări Publice. În România, cea mai importantă recomandare a noului director este coordonarea proiectului de construcție a unei stații de epurare la Pașcani. Deși are un CV notabil, sarcina șefei de la Apă – Canal Lugoj, care vorbește engleza, franceza și spaniola, nu va fi deloc ușor, în condițiile în care sistemul de epurare este în colaps, iar sistemul de alimentare cu apă are nevoie de lucrări masive de retehnologizare pentru o îmbunătățirea a apei potabile.

Însă dacă autoritățile locale nu vor reuși să atragă sume consistente pentru modernizarea sistemului de apă-canal din Lugoj, experiența noului director nu va fi de niciun folos lugojenilor, care așteaptă de zeci de ani o îmbunătățire a serviciilor asigurate de municipalitate.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/