Pavilion Muzical este un proiect ce aduce la Lugoj o serie de evenimente de educație muzicală alternativă și care pune la dispoziție resursele necesare pentru a descoperi, a înțelege și a învăța muzica, dar și mișcarea într-un spațiu neconvențional.
În perioada 3-18 decembrie se va desfășura, la Centrul de Tineret Lugoj, de pe strada Bucegi Nr. 21, o serie de ateliere și concerte.
Copiii cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani sunt invitați să se înscrie la atelierul de creație de instrumente muzicale din materiale reciclabile, susținut de Sorina Savii, ce va avea loc în data de 3 decembrie, de la ora 16, și la atelierul de coregrafie, coordonat de Antonia Itineanț, ce se va desfășura în 10 decembrie, de la ora 16.
Cei mici pot veni și la concertele educaționale, care au menirea de a-i familiariza pe copii cu lumea concertelor de muzică clasică.
Evenimentele vor fi susținute de muzicieni profesioniști, care le vor explica copiilor secretele unui concert de succes, tehnicile de interpretare și importanța fiecărui instrument în cadrul unei orchestre.
În zilele de 4, 11 și 18 decembrie, artiștii Nicolae Dobrovicescu – vioară, Daniela Godea – vioară, Goran Lolici – contrabas, Andrei Vălean – clarinet și Patrick Cojerean – percuție le vor cânta, îi vor încânta și îi vor învăța pe cei mici despre tainele sunetelor.
Pentru ca prichindeii să poată veni la ateliere și concerte, părinții sunt rugați să completeze formularul de la adresa https://bit.ly/3EzpXBa. Intrarea este gratuită.