Inițiativa privată, discreditată în plenul Consiliului Județean!

Un gest greu de închipuit pentru administrația județeană cărășeană a avut loc în debutul ultimei ședințe extraordinare de Consiliu Județean: președintele Silviu Hurduzeu a vociferat, s-a inflamat și a dat ordin să fie strânşi ca la inchiziție niște fluturași cu oferta unui liceu tehnic privat din Caransebeș!

Spunem greu de închipuit, pentru că, cel puțin la nivel declarativ, conducerea CJ s-a exprimat mereu ca favorabilă investiției private și inițiativei oamenilor de afaceri, dar acum a sabotat practic ideea înființării unui liceu privat în municipiul de pe Timiș și Sebeș.

Ce vrea, de fapt, Hurduzeu?

Inițial, președintele Silviu Hurduzeu, care a cerut aparatului de specialitate să adune toate acele pliante din fața consilierilor, a acuzat faptul că forul județean are un proces cu SC Aeroportul Caransebeș SA, că această societate comercială este în insolvență și a atras atenția că terenurile de acolo, peste 200 de hectare, sunt proprietatea Consiliului Județean. Apoi a schimbat discursul și l-a atacat direct pe omul de afaceri Daniel Gabriel Olariu, care, spune Hurduzeu, deține doar 3 acțiuni, adică sub un procent din acțiunile de la SC Aeroportul Caransebeș SA.

Replica a venit de la consilierul Ioan Cojocariu, care a spus că își dorește să existe activitate de zbor pe Aeroportul din Caransebeș și că procesul de care se face vorbire este un proces civil, care poate înceta de îndată ce părțile (SC Aeropotul Caransebeș SA și Consiliul Județean) se înțeleg amiabil.

În discuție a intervenit și consilierul județean Lenuța Ciurel care, în calitate de inspector școlar general, a explicat faptul că există deja documentația depusă pentru autorizarea liceului privat, autorizare pe care o face ARACIS, iar ISJ Caraş-Severin doar ia act de înființarea instituției de învățământ.

Discuțiile au continuat, singurele argumente aruncate la bătaie fiind faptul că omul de afaceri Daniel Gabriel Olariu are doar trei acțiuni la societatea concesionară și că există un proces pe rol, aceste două motive determinându-l pe președintele Hurduzeu să ceară ca la inchiziție „arderea” pliantelor eretice.

Olariu: „Va fi un aeroport al cărăşenilor, nu unul nefolosit ca până acum!“

Deoarece SC Aeroportul Caransebeș SA are un contract de concesiune pentru clădirile și terenurile aeroportului din Caransebeș pentru 49 de ani și societatea, aflată în insolvență, este somată de către Consiliul Județean Caraș-Severin să plătească redevențele datorate pentru ultimii ani, am încercat să luăm legătura cu omul de afaceri Daniel Gabriel Olariu, să aflăm dacă a vorbit și cu șefii CJ, dar și dacă are acordul administratorului judiciar al societății pentru proiectele despre care face vorbire.

Olariu recunoaște că are doar trei acțiuni la SC Aeroportul Caransebeș SA, dar spune că nu pe acestea s-a bazat când a demarat proiectele. Acțiunile i-au permis să participe la Adunarea Generală a Acționarilor a SC Aeroportul Caransebeș SA, unde a prezentat aceste proiecte și unde a obținut atât un mandat al AGA pentru implementarea lor, cât şi numirea ca membru al Consiliului de Administrație al societății, calitate care i-a permis omului de afaceri să angreneze toate proiectele prezentate.

SC Oneiric SRL, firma omului de afaceri Daniel Olariu, s-a asociat cu SC Aeroportul Caransebeș SA și a închiriat două clădiri, „clădirea administrativă plus atelier și remiza PSI. Nu aveam de ce să cer permisiunea de la Consiliul Județean, pentru că cele două clădiri sunt ale SC Aeroportul Caransebeș SA și respectivul liceu nu și-ar desfășura activitatea pe clădirile proprii ale Consiliului Județean”, explică Olariu. „E drept că Aeroportul are litigiu cu Consiliul Județean, dar și Consiliul Județean are datorii la SC Aeroportul. Când se va rezolva situația asta, cu siguranță vom demara o discuție și cu autoritățile din Consiliul Județean, care este proprietarul terenurilor. Nu ne împiedică nimeni și nimic să discutăm și să stingem procesul, putem ajunge la o înțelegere”, mai spune omul de afaceri.

Cât privește activitatea de acolo, de zbor, Olariu spune că SC Aeroportul nu înființează firme, ci atrage firme, trebuie să creeze o platformă de unde să vină și să plece avioane. Şi, pe lângă această activitate principală, poate desfășura și alte activități secundare, pentru a se putea plăti datoriile, explică acesta.

„Va fi un aeroport al cărășenilor, nu unul nefolosit ca până acum”, mai spune Olariu. „Astăzi Aeroportul Caransebeș nu mai apare pe nicio listă cu aerogările din țara noastră, nu mai apare în sistemul Autorității Aeronautice Române! Eu, cu trei acțiuni, fac toate studiile și documentația necesară pentru ca aeroportul să redevină un aeroport autorizat și funcțional”, subliniază Olariu.

Cât privește discuțiile cu Hurduzeu, Daniel Olariu spune că nu este membru al nici unui partid politic, nu vrea să facă politică, nu a avut discuții nici cu primari sau alți politicieni, dar este convins că, pentru binele județului, se poate ca toate părțile să se așeze la masă și să discute.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/