Inginerii cu fonduri APIA

renta viagera APIA

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Adrian Percea după ce acesta ar fi falsificat mai multe documente pe care apoi le-ar fi depus la APIA pentru a ridica subvenția pentru terenuri.

În perioada 2011-2016, Percea ar fi depus cu rea-credință la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false, întocmite chiar de el, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de plată pe suprafață, plăţi compensatorii pentru zona montană defavorizată, plăţi de agromediu și alte scheme de plăți directe, pentru suprafeţele de 37,39 ha, respectiv 45 ha teren agricol, pe care nu le deținea în realitate.

În același context, acesta i-a determinat, cu intenție, pe funcționarii din cadrul Primăriei Ciclova Română să întocmească un număr de șase adeverințe (înscrisuri oficiale) în care au fost consemnate împrejurări necorespunzătoare adevărului, înscrisuri ce au fost prezentate ulterior la A.P.I.A. pentru a face dovada dreptului de utilizare a suprafețelor de teren cu privire la care a fost solicitat sprijin financiar.

Prin acțiunile sale, procurorii susțin că Adrian Percea a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile, în valoare de 436.367 lei, sumă cu care Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în prezenta cauză, la care vor fi adăugate dobânzi şi penalităţi calculate până la data plăţii efective.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatului. De asemenea, aceeași măsură a fost dispusă și asupra sumelor de bani pe care inculpatul le deține la o unitate bancară”, arată procurorii DNA în rechizitoriu, dosarul fiind înaintat spre soluționare Tribunalului Caraș-Severin.

Sursă foto: Agrointel.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/