Inginerie medicală la Centrul UBB Reșița

stiri universitare centrul ubb resita

Noul an universitar vine cu specializări noi. În premieră națională, la Reșița, se deschide școala duală la nivel universitar.

Încă de anul trecut, în cadrul facultății de inginerie funcționează programul de masterat în limba engleză de product design engineering. Disciplinele sunt în limba engleză și sunt predate de către profesorii de la centrul reșițean. Din această toamnă însă se deschide programul de licență în specializarea inginerie medicală, respectiv programele de învățământ dual universitare în specializările inginerie mecanică, informatică aplicată în inginerie electrică și economia comerțului, turismului și serviciilor.

Despre programul de inginerie medicală, directorul Centrului UBB Reșița, conf. univ. dr. Andrade Bichescu, a precizat că este vorba despre studii inter-disciplinare îmbinând ingineria și sănătatea. La final, absolvenții vor putea contribui la dezvoltarea de aparatură și dispozitive medicale care să asigure un nivel de sănătate tot mai ridicat. „Colaborăm cu specialiști din domeniul sănătății din Reșița dar și din Cluj pentru a putea asigura formarea viitorilor noști absolvenți. Vor fi și cadre didactice care vor veni să predea la Reșița la fel cum și cadrele noastre didactice merg să predea la Cluj”, a spus Andrade Bichescu pentru Express de Banat. Acesta a adăugat că, tot la nivelul facultății de inginerie, Centrul UBB Reșița intenționează să deschidă, începând cu anul viitor, un program de studii universitare de licență de inginerie mecanică în limba maghiară la Sf. Gheorghe. Asta deoarece, și acolo, universitatea este parteneră într-un campus dual.

Acest parteneriat se alătură celui încheiat între Primăria Reșița, centrul universitar reșițean, Colegiul Tehnic, Colegiul Economic și mai mulți angajatori din regiune. Asta face ca, din această toamnă, la Reșița să funcționeze învățământul superior dual cu programele amintite. „Este o premieră națională ca învățământul dual să intre și în universități. 50% dintre activitățile didactice sunt teoretice și se desfășoară la universitate și 50% sunt activități practice desfășurate la sau împreună cu angajatorii. Anul acesta demarăm programele de licență iar, de anul viitor, urmează să demareze învățământ dual la nivel de masterat și chiar doctorat. Învățământul dual universitar va fi o continuare pentru cei care își încep studiile la nivel liceal. Și aici este o premieră pentru că, și la nivel preuniversitar, vorbeam despre învățământ dual doar la nivel profesional. De anul acesta, va exista și la nivel liceal și astfel va fi o legătură logică între preuniversitar și universitar”, a precizat directorul Centrului UBB Reșița.

Andrade Bichescu apreciază pozitiv modul în care instituția pe care o conduce colaborează cu numeroase entități publice și private. Asta dă tuturor studenților posibilitatea de a desfășura stagii de practică în consiliul județean și în primării din întregul județ. De asemenea, prin programe Erasmus, studenți și cadre didactice merg la partenerii UBB din Europa deopotrivă pentru studiu dar și pentru lucrările de finalizare a studiilor, ori pentru stagii de predare sau chiar pentru schimb de experiență la nivelul staff-ului administrativ. „Avem parteneri în țări precum Germania, Franța, Italia, Spania, Portugalia. Sunt sute de parteneri Erasmus iar la Reșița avem un punct de lucru pe partea de Erasmus. În acest fel, coordonarea ne este mult mai simplă. În momentul de față nu avem studenți plecați în afara Europei dar parteneri avem pe toate continentele”, a încheiat Andrade Bichescu.

La început de an universitar, transmite multă sănătate și putere de muncă deopotrivă studenților și profesorilor Centrului UBB Reșița. De asemenea, își arată convingerea că programele și proiectele care vor fi implementate în viitor vor face ca instituția pe care o conduce să fie mult mai apropiață și prezentă în comunitatea locală și regională.
Citește și: Centrul UBB Reșița menține trendul ascendent în ciuda greutăților

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/